Vânători, ghicitori și alte mini-provocări pascale pentru micii exploratori

Vânători, ghicitori și alte mini-provocări pascale pentru micii exploratori

de Adina Chirica

Iepurașul Zgubi, cam poznaș și jucăuș, a avut o misiune acum în pragul Paștelui. Mama sa l-a însărcinat să ducă cadou copiilor câte un ou colorat.

Însă Zgubi s-a luat cu joaca și a uitat. S-a jucat pe consolă cu ariciul Acirel, de dimineață până când mama s-a întors de la piață și a găsit coșul cu ouă neatins pe masă.

– Las că vezi tu, pezevenghiule! Te învăț eu cum să nu mai uiți când îți te rog să faci ceva, a spus mama.

Mama luă ouăle din coș și le ascunse prin toată casă. Apoi îl puse pe Zgubi să le găsească, dar nu oricum… I-a compus câte o ghicitoare pentru fiecare loc unde ascunsese ouăle. Astfel iepurașul va trebui mai întâi să-și pună mintea la contribuție apoi picioarele la treabă, căci după ce le găsește va avea de țopăit și de fugit cât mai repede cu ele să le dea cadou copiilor.

Ce ziceți? Îi dăm o mână de ajutor să le găsească, ca de Paște, lumea toată să aibă o masă îmbelșugată?

În bucătărie, atunci când gătești

Porți o șmecherie, să nu te murdărești

Și în buzunarul lui

Îți poți pune pofta în cui.

(în buzunarul sorțului)

Într-un loc din casă, înșirate drept

Stau coli de hârtie, ce te fac deștept.

Caută după una mare, care știe să-ți descrie

Nu doar un cuvânt, ci o sută, o mie.

(după dicționar, in bibliotecă)

Undeva în casă, trebuie să fie

Niște mingi ascunse în sertar sau într-o cutie

Le desfaci în două și le calci toată ziua în picioare

Iar seara le arunci în coșul de rufe murdare.

(în sertarul de șosete)

Cineva pufos, doarme mult în casă

Nu doarme pe orice, e cam simandicoasă

Dar acum că Paștele mai are puțin și a sosit

Nu-i de mirare că s-a pus și pe clocit.

(în coșul pisicii)

Dacă ți-a plăcut povestea și vrei să descoperi și alte activități distractive și creative de Paște atunci citește și articolele de aici și de aici.

Please follow and like us:

Adaugă comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

“Unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care l-au primit fetele de la Iepuras, este o carte frumos ilustrata si colorata, realizata in intregime de romani, in Romania.”

Citește întregul testimonial pe www.meseriadeparinte.ro

Please follow and like us:
Ana Maria Mitruș

“Recomand cu încredere și căldură această carte destinată îmbunătățirii și consolidării relației părinte-copil. Exercițiile propuse stimulează apropierea autentică și elaborarea unei baze de siguranță, repere fundamentale în creșterea și educarea unor copii sănătoși emoțional și conectați cu ei înșiși și cu ceilalți. “

Please follow and like us:

“Am citit povestea „Misterul din podul casei”, este o cartea tare bună! Mi-au plăcut ilustrațiile, calitatea foii folosite, coperta, iar povestea în sine m-a facut să merg să imi cumpăr dulciuri! Aventurile sunt pur și simplu dulci! Cuvântul dexteritate trebuie înclocuit cumva întrucât este destul de greu pentru cei mici. Povestea este superbă și vă sfătuiesc să vindeți cartea împreună cu niște dulciuri că sigur cititorul sau ascultătorul va avea nevoie de ele.”

Please follow and like us: