Toader Șoricosul

Toader Șoricosul

text și ilustrații de Adina Chirica

Toader era un copil singuratic si cam ciudățel, spuneau unii. Ii plăcea să facă căsuțe pentru șoricei, nu ca să-i prindă, ci ca să-i facă să se simtă mai comod. Le punea în interior pernuțe, pătuțuri și, pe pereți, mini-desene făcute special de el… pentru decor.

La școală fusese poreclit Șoricosul și copii se cam fereau de el fiindcă se știa că petrece mult timp în compania șoriceilor, iar părinții ne spun că șoriceii sunt murdari și aduc o grămadă de microbi. Toader nu punea mare preț pe ce credeau copii despre el. El iubea șoarecii, iar cei din casa lui nu îi erau animale de companie ci mai degrabă oaspeți pe care-i primea cu fast și drag în fiecare zi. În rest, oricând vedea un șoricel îi arunca o bucățică de mâncare și se purta frumos cu el și, culmea, niciun șoricel nu se temea de el. Pesemne se dusese vestea în lumea șoriceilor că Toader era un suflet bun și iubitor.

Uneori, sufletele blânde sunt cele care pot capta mai ușor și dragostea, dar și ocara ființelor vii. Sufletele blânde sunt considerate prea slabe, un teritoriu prea firav sau pur și simplu necunoscut pentru alți copii care uită să se uite în inima lor pentru un strop de blândețe. Sigur o vor găsi și ei acolo. Uneori, copiii primesc porecle din dragoste sau simpatie, alteori le primesc din frică. Fiindcă e mult mai ușor să abordezi pe cineva deja etichetat adică băgat într-o cutiuță aleasă de tine, decât să încerci să înțelegi omul pe care tocmai l-ai poreclit. E mai ușor așa decât să-l cunoști cu adevărat. Dar Șoricosul era o porecla frumoasă pentru Toader, pe care el și-o însușea cu plăcere.

Cel mai mare bătăuș al școlii era Sandu. Sandu îl luase la ochi pe Toader fiindcă, odată, pe terenul de sport, îl oprise din a alerga un șoarece și a-l prinde.

„Voiam să-i arăt eu lui cine e șeful aici!” spusese Sandu „De ce nu m-ai lăsat?”

„Știe deja cine șeful. Nu ești nici tu, nu sunt nici eu. Are tot atâta drept să traverseze curtea școlii construită direct peste câmpia unde îi locuiește familia, cât drept ai tu să traversezi curtea comună cu vecinul tău când pleci la școală.”

Lui Sandu nu i-a plăcut acest răspuns, dar nici nu prea avea ce să-i mai spună așa că a tăcut și a înghițit în sec.

În schimb, peste câteva ore, îl așteptă pe Toader la poarta școlii, îi fură ghiozdanul și îl obligă să alerge după el. Toader, intrigat, dar și ușor mâniat de acest gest, își luă avânt și îl fugări pe câmpul din spatele școlii timp de o jumătate de oră, până când nici unul nici altul nu mai știau foarte bine unde ajunseseră. Dar când să îl atenționeze că s-au rătăcit, Toader îl văzu pe Sandu dispărând după un tufiș. Cu ultimele puteri răzbi după el și… imediat cum trecu dincolo de tufiș alunecă și se trezi, alături de Sandu în groapa adâncă a unei fântâni.

Loviți și extenuați, pentru un moment, amândoi se lăsară învăluiți de întuneric și oboseală în picuratul monoton al unui firicel de apă.

Primul care se trezi fu Sandu, tulburat de un foșnet suspect urmat de zgomotul surd al unui tip aparte de ronțăit.

„Toader, Șoricosule… Trezește-te! Cred că avem de-a face cu una din rozătoarele tale! Pare că ar fi un șoarece prin preajmă…”

Toader se trezi cu greu, dar cum se dezmetici, aruncă o privire în sus și văzu un șoricel cunoscut la marginea fântânii. Inițial, șoricelul, care tocmai ronțăia o bucată de scoarță, se sperie când observă că era cineva în fântână. Dar, cum văzu că era vorba de Toader, se liniști și își continuă minuțios activitatea.

Toader încercă să se miște și observă că piciorul îi era rănit. Scoase un geamăt de durere. Șoricelul îl auzi și se alarmă brusc. Aruncă o privire mai ascuțită în bezna fântânii, evaluă atent situația și își dădu seama că cei doi nu se aflau într-o situație prea grozavă. Brusc începu să se agite și să chițăie, trepidând și dând ture în jurul fântânii ca fugărit de ulii.

După două minute dispăru.

”Bine că am scăpat de el!” răsuflă Sandu ușurat.

„O să se întoarcă în curând… cu ajutoare” zâmbi Toader și mai ușurat.

Zis și făcut, Șoricelul cel mic se și pusese pe treabă. Pe drum îi întâlni pe Schizu și Det, doi soricei detectivi care porniseră pe urmele unei bufnițe răzbunătoare. Le spuse rapid ce pățise Toader. Aceștia la rândul lor dădură peste Coana Zița aflată cu nepoțelul la plimbare care se impacientă și mai tare la auzul veștii… și nu ezită să o informeze pe Lavandula, șoricioaica timidă, mezina familiei de șoricei care locuia cu Toader.

Pe seară, când vestea ajunse în casa părinților lui Toader, tatăl Lavandulei își luă inima în dinți și se cățără pe masă în timp ce părinții lui Toader încercau să ia cina, cu goluri în stomac îngrijorați de soarta copilului lor.

Părinții, știind că Toader vorbește cu șoarecii, îi dădură o șansă musafirului nepoftit de la masă. Șoarecele, care a avea o coadă lungă si subțire le indică cu vârful acesteia poza fiului lor și apoi o direcție în care îi invita să-l urmeze. Peste nici o oră, cei doi copii erau ridicați din fundul fântânii și duși acasă pentru a fi îngrijiți.

Zilele următoare, la școală, Toader căpătă statut de erou. Toți copiii povesteau cum limbajul său secret și comunicarea incredibilă cu șoriceii au reușit să-i salveze din fundul fântânii abandonate. Toți copii erau de acord că un șoricel e cel mai bun lucru de avut prin preajmă la ananghie și toți copiii îl iubeau și respectau acum pe Șoricos. Mai ales, Sandu care, în scurt timp deveni prietenul lui cel mai bun.

Please follow and like us:

Adaugă comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

“Unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care l-au primit fetele de la Iepuras, este o carte frumos ilustrata si colorata, realizata in intregime de romani, in Romania.”

Citește întregul testimonial pe www.meseriadeparinte.ro

Please follow and like us:
Ana Maria Mitruș

“Recomand cu încredere și căldură această carte destinată îmbunătățirii și consolidării relației părinte-copil. Exercițiile propuse stimulează apropierea autentică și elaborarea unei baze de siguranță, repere fundamentale în creșterea și educarea unor copii sănătoși emoțional și conectați cu ei înșiși și cu ceilalți. “

Please follow and like us:

“Am citit povestea „Misterul din podul casei”, este o cartea tare bună! Mi-au plăcut ilustrațiile, calitatea foii folosite, coperta, iar povestea în sine m-a facut să merg să imi cumpăr dulciuri! Aventurile sunt pur și simplu dulci! Cuvântul dexteritate trebuie înclocuit cumva întrucât este destul de greu pentru cei mici. Povestea este superbă și vă sfătuiesc să vindeți cartea împreună cu niște dulciuri că sigur cititorul sau ascultătorul va avea nevoie de ele.”

Please follow and like us: