de Adina Chirica
Stați așa! Deși n-am început nimic încă, trebuie să stabilim niște chestiuni de la bun început. Sunt o mare iubitoare de pisici. Mă cheamă Izzi, am 7 ani și locuiesc cel mai mult în mintea mea și poate, din când în când, în casa părinților mei. Ba, uneori, mai locuiesc și în parc, zi de zi, de la 12 la 3… A, da… și cum spuneam, sunt o mare iubitoare de pisici. Acasă am două, în mintea mea am vreo 50. Nu știu niciodată foarte clar câte sunt pentru că nu știu să număr prea mult, iar ele se duc destul de departe, acolo unde nu mai știu eu să număr. Se duc fiindcă așa sunt ele, pisicile… hoinare. Le iubesc și cred că după atâta timp de conviețuit eu în mintea mea și ele în mintea mea, am început să le cunosc destul de bine și să mă pun și eu în mintea lor.
De pildă, știați că pisicile, ca și oamenii, au multe cămăruțe în cap? Ușile lor se deschid selectiv. Nu se obosesc niciodată să le deschidă pe toate odată, cum facem noi, oamenii, fiindcă ar fi obositor și pisicile rareori se obosesc sau se lasă obosite. Ele gândesc simplu: dacă le e foame, li se deschide ușița de foame și se concentrează pe ce le trece prin cap ca să facă rost de mâncare. De pildă lui X, unul dintre cei doi pisoi ai mei, tocmai i s-a făcut foame… Tocmai i s-a deschis ușița. Haideți puțin cu mine să vedem ce are acolo.
Da, e cum mă așteptam. X e acum în savană și pândește o zebră. Are o coamă lungă și bogată, asortată cu fundița aia pe care i-am prins-o eu ieri în păr de la păpuși. Vânătorul feroce cu fundiță. Stați așa, zebra s-a speriat! A apărut un cocoș de savană să vestească adunarea generală pentru consiliul junglei. Sorry, X, mai ai de așteptat până la masă!
În schimb, la Zero, celălalt pisoi al meu, e liniște și pace. La el e deschisă ușița pentru relaxare. El stă acum tolănit pe un nor pufos și mai dă din când în când cu laba într-un puf de păpădie.
Deodată, printre norii lui Zero trece speriată zebra din mintea lui X. Îi spulberă toți norișorii, iar Zero rămâne suspendat în aer pentru un moment, apoi cade în gol. Se trezește la consiliul junglei, alături de fratele său de apartament.
De fapt, amândoi pisoii mei se uită acum, la televizor… la un episod din Garfield. Dar nu trebuie să afle toată lumea asta, nu? În curând pisoii mei se vor culca. Când sunt obosite, ele automat, dorm și atunci se închid toate ușițele lor.
Profit de pauza asta să vă mai spun ceva: știați că pisicile au un fel de pisiconștient? E un subconștient secret al pisicilor. În subconștientul pisicilor înoată o mare de pești-fursec care se îneacă în nisip de fiecare dată când pisica toarce. Torsul pisicii este de fapt un pește care își turează motorul pentru a scăpa din nisip.
Vă întrebați ce este acela un subconștient? Este un strat pufos de sub conștientul nostru (aflat undeva sub gândurile noastre de zi cu zi) unde se scaldă gândurile încă negândite de noi, dar și cele împotmolite sau mai fricoase. Acolo se odihnesc o serie de gânduri care nu ajung atât de des la suprafață.
De unde știu eu toate astea? V-am spus… Locuiesc în mintea mea, deci am timp să o studiez.
Oaia poate avea în subconștient un pulover, de pildă, iar calul o căpiță de fân. Sunt multe feluri de subconștient și multe ființe cărora le aparțin, însă pisicile par să aibă un subconștient aparte, foarte fin. Peștișorii aceia fursec înoată liberi pe acolo și încearcă să mențină o direcție astfel încât să nu trezească caracatița pofticioasă. Aceasta e mare amatoare de deserturi, dar e și foarte gelatinoasă. Uite, caracatița tocmai a pus ochii pe un peștișor rătăcit de restul. Gândiți-vă rapid la ceva foarte greu… E ușor s-o strivești pe caracatiță cu un gând greu, de pildă, un pian. Ea se va storcoși, își va reveni (fiind și foarte elastică) și se va reorienta apoi spre muzică (are și cu ce cânta, nu-i așa… opt brațe?!) și va uita de peștișori o vreme.
Nu-i așa că e amuzant să dai în mintea pisicilor? Cât de ciudat sunt croite! V-ați gândit vreodată că noi toți am putea fi fragment dintr-un pisi-conștient infinit unde lucrurile nu trebuie neapărat să aibă sens? Putem fi toți fursecuri înotând aiurea, unele mai coapte, altele mai crude, unele cu ciocolată, altele cu consistență de ștrudel.
Stați așa, mi se pare că aud ceva… Așa e! Mă cheamă mama la masă. Trebuie să cobor puțin din subconștientul lui Zero și chiar din mintea mea, dar, dacă vreți, până ne auzim din nou, vă puteți gândi la propriul vostru subconștient. Gândiți-vă la tot ce nu vă trece așa ușor prin cap și discutăm despre toate data viitoare.
Apropo, mama zice că avem și fursecuri la desert. Vedeți? E bun și subconștientul acesta la ceva!
Dacă ți-a plăcut povestea, încearcă și „Vânători, ghicitori și alte mini-provocări pascale pentru micii exploratori” tot de Adina Chirica. Dacă îți plac poveștile cu animale, poți citi și „Povestea șoriceilor spiriduși” sau „Clasa domnului Cecil”.
Adaugă comentariu