Punga cu jeleuri

Punga cu jeleuri

de Diana-Mihaela Tenciu cu ilustrații de Gabi Toma

Cu drag pentru toți copiii și, în special, pentru Emanuel Bontaș https://ajutorpentruemanuel.wordpress.com/

Obiective:

– acceptarea de către copii a diferenţelor fizice dintre oameni, prin activarea respectului faţă de ceilalţi şi a empatiei

– încurajarea corectitudinii și a generozității între frați și prieteni

Plictiseală mare. Cei doi frăţiori, Filip şi Miriam s-au trântit pe câte un fotoliu-puf, în aşteptarea unei idei strălucite de joacă.

– Să facem baloane de săpun? întrebă la un moment dat fetiţa.

– Nu mai vreau, îi răspunse Filip total dezinteresat.

– Să ne jucăm de-a şcoala?

– Nuuu, Miriam, de abia am închis caietele şi laptop-ul. Altceva…

– Să mâncăm nişte dulciuri! Chiar nu mai am o altă idee, crede-mă!

– Asta e! sări Filip entuziasmat. Ştiu! Avem jeleuri!

– Je-le-uri! Je-le-uri! Să le căutăm! îl încurajă fetiţa.

Într-adevăr, în coşuleţul din bucătărie, căruia îi dădeau târcoale în fiecare zi deoarece mama le punea deseori acolo ceva bun, se afla o pungă cu jeleuri. De obicei, nu li se cumpără jeleuri, pentru că mami şi buni le prepară prăjituri de casă, dar de data aceasta, cum amândoi copiii s-au comportat exemplar şi au promis că nu vor mai cere jeleuri prea curând, au primit.

– Să le împărţim frăţeşte! propune Miriam. Uite, luăm două căni şi punem jeleurile în ele.

– O.K., o aprobă Filip.

Mama lor apăru în bucătărie când Filip tocmai trăgea de pungă, pentru a o deschide. “Ne spălăm pe mâini înainte de a mânca ceva” fu următorul gând care apăru în mintea tuturor. Copiii nici nu au mai aşteptat ca mama să le reamintească regula şi s-au dus amândoi direct la chiuvetă.

– Vă las acest platou ca să aveţi pe ce să răsturnaţi punga. Aşa va fi mai uşor să împărţiţi între voi jeleurile sau ursuleţii-jeleu, cum vreţi voi să le spuneţi.

– Mulţumim, mamă! se auziră cei doi copii într-un glas.

acceptarea diferențelor - frați

– Ce drăguţi sunt! exclamă fetiţa, după ce fratele său eliberă ursuleţii din pungă. Nu am mai văzut jeleuri în formă de ursuleţ.

– Eu am mai văzut, interveni Filip, dar aveau aceeaşi mărime. Aici, avem mici, mijlocii şi mari. Oau!

– Uite unul şi mai mare!

– Daa, ce interesanţi sunt, Miri!

– Încă unul!

– Daa… doar că acesta este verde.

– Aşa e, Filip, ursuleţii noştri au culori şi mărimi diferite. Ce bine! Hai acum să îi împărţim!

– Bine. Unul mic, roşu mie, unul mic, roşu ţie.

– Acum, eu! Unul mare, verde mie sau ţie? Hai, ţie! Unul mare, verde mie. Tu!

– Un urs mijlociu, galben ţie (Filip îl plasă repede în cana surorii, înroşindu-se puţin la faţă), un urs mijlociu, galben mie. Este rândul tău!

 …

Au continuat până când aproape au umplut cele două căniţe. Le mai rămăseseră doi ursuleţi: un jeleu mov, de mărime mijlocie, care nu avea pereche şi încă un jeleu mic, care nu semăna deloc la culoare cu celelalte. El era cu albastru şi verde, un ursuleţ în două culori.

– Cum să rezolvăm problema? se gândea Filip. Pentru ursuleţul mov, putem să zicem An-tan-te… sau…

– I-l dăm lui mami? îl întrebă Miri şoptit.

– Da, e bine aşa. Ma-miii!

…  

– Şi cu ursuleţul în două culori cum procedăm? Am o idee, Filip: îl mănânc eu şi gata.

– Eeee! Nu este corect! Tu cum te-ai simţi dacă l-aş mânca eu? se grăbi Filip să o întrebe pe fetiţă.

– Cu toate că arată altfel, mi se pare foarte simpatic, preciză Miriam.

– Cum o fi trăit el printre ceilalţi ursuleţi? Sper că s-au purtat frumos.

– Şi eu sper tot aşa. Deşi este diferit şi cam neobişnuit, mă bucur atât de mult că îl avem!

– Ai dreptate, Miriam. De fapt, fiecare ursuleţ este unic, adăugă băiatul, chiar dacă unii se aseamănă mai mult.

Mama se apropie uşor de ei şi le explică:

– Şi ursuleţii de pe masă, dar şi copiii şi oamenii mari au trăsături singulare sau unice, cum a spus Filip. Este firesc să ne respectăm, indiferent de culoarea pielii, de semnele de pe corp sau de felul în care arătăm, în general, pentru că nu alegem noi să fim – înalţi sau scunzi, să avem o aluniţă pe vârful nasului sau să nu avem. Corect?

– Aşa este, mami. Unii copii chiar au suferit un necaz şi de acolo au o cicatrice sau altă “amintire” mai puţin plăcută… Mircea, de exemplu, vecinul nostru şi prietenul meu bun ştiţi că nu mai poate merge ca înainte, de când a avut anul trecut acel accident…

– Dragii mei, concluzionă mama, noi respectăm pe toată lumea şi încercăm să şi ajutăm, când putem.

Pentru un minut, se făcu linişte.

– Miri, pot să te rog ceva? i se adresă Filip.

– Depinde. Nu fac schimb de ursuleţi! Îmi plac toţi.

– Nu… mă gândeam să îi dăm lui Mircea ursuleţul rămas, decât să ne certăm între noi pentru el. Oricum, ne ajung două căniţe pline.

– Bine, Fi. Dar nu crezi că e cam puţin un singur ursuleţ, pentru Mircea? Îi mai pun un jeleu de la mine.

– Ce frumos! Îi mai dau şi eu unul.

Mama le aduse un şerveţel, pe care să aşeze cele trei jeleuri. Apoi, dându-le câte un pupic, le mărturisi:

– Vă iubesc, scumpilor, şi mă bucură mult comportamentul vostru prietenos.

acceptarea diferențelor - corectitudine

Dacă ți-a plăcut povestea, încearcă și alte povești psihoterapeutice scrise de Diana-Mihaela Tenciu: Confuzie în mușuroi, Bucurie, De ce nu sunt și eu ca ea?, Cine câștigă face cinste! sau Cameleonul Mada se strâmbă la educatoare și la colegi. Diana a publicat la Editura Cutiuța cu povești și o serie de cărți și materiale psihoterapeutice intitulată Intră-n joc!.

Please follow and like us:

Adaugă comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

“Unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care l-au primit fetele de la Iepuras, este o carte frumos ilustrata si colorata, realizata in intregime de romani, in Romania.”

Citește întregul testimonial pe www.meseriadeparinte.ro

Please follow and like us:
Ana Maria Mitruș

“Recomand cu încredere și căldură această carte destinată îmbunătățirii și consolidării relației părinte-copil. Exercițiile propuse stimulează apropierea autentică și elaborarea unei baze de siguranță, repere fundamentale în creșterea și educarea unor copii sănătoși emoțional și conectați cu ei înșiși și cu ceilalți. “

Please follow and like us:

“Am citit povestea „Misterul din podul casei”, este o cartea tare bună! Mi-au plăcut ilustrațiile, calitatea foii folosite, coperta, iar povestea în sine m-a facut să merg să imi cumpăr dulciuri! Aventurile sunt pur și simplu dulci! Cuvântul dexteritate trebuie înclocuit cumva întrucât este destul de greu pentru cei mici. Povestea este superbă și vă sfătuiesc să vindeți cartea împreună cu niște dulciuri că sigur cititorul sau ascultătorul va avea nevoie de ele.”

Please follow and like us: