Perechea de ochelari

Perechea de ochelari

de Valentina Mihaela Ghinea cu ilustrații de Diana Avram

A fost odată ca niciodată un gândăcel. Nu din-acela mic, roșu, cu pete negre pe spate, de-i zice lumea „vaca Domnului”, ci negru, mărișor, iute la picior și… cam urât mirositor.

Se aciuiase împreună cu toată familia pe lâng-o gospodărie. Și nu s-ar putea zice cum că femeia casei, nevasta gospodarului, s-ar fi bucurat prea tare! Ba dimpotrivă! Cât era ziulica de lungă, făcea ce făcea și își certa odraslele să nu mai mănânce-n casă, sperând zadarnic, draga de ea, să-nfometeze liota de gândaci și să scape cumva de ei.

Dar nici aceștia nu se lăsau mai prejos! Prinseseră drag de locurile acelea, de nu s-ar fi lăsat duși și pace! Așa că se străduiau să-și sporească numărul și să transmită din tată-n fiu regulile nescrise ale supraviețuirii, de ajunseseră să și le și însușească.

Era un fel de conviețuire încrâncenată, s-ar putea zice, între cele două tabere. Și, deși nu câștiga niciuna, câteodată, mai cu seamă atunci când gospodina găsea de cuviință că nu o mai rabdă sufletul, dădea cu nu-știu-ce prafuri, și cu nu-știu ce sprayuri, de mai că decima amărâta de populație de gândaci!

Ei, dar gândăcelul despre care vă vorbeam era un pic mai special. Nu prea avea plăcere a hălădui pe masa și etajerele din bucătărie; și nici prin cămară nu prea avea obiceiul a se juca-n făinuri. Cel mai adesea se mulțumea cu frimiturile căzute de la masa copiilor, iar dacă rubedeniile nu îi mai lăsau nimic de-ale gurii, dădea resemnat o raită prin curticică unde cu siguranță prindea ceva de alinat foamea.

Apoi toți ai lui îl cam luaseră la ochi. Nu doar pentru comportamentul acesta bizar, ci și pentru micile lui accidente zilnice, uneori mai amuzante, alteori ȋnfiorătoare – de i se cârlionțau antenele de spaimă oricărui gândac cu greutate! Dădea cu nasul în orișice geam ce-i ieșea în cale, ca și cum nu l-ar fi văzut, și niciodată nu se cobora ca tot gândacul, frumușel, fără să cadă, de pe la înălțimi. Odată chiar o luă înainte, în pofida tuturor avertismentelor confraților săi, și tot înainte-tot înainte, de nimeri fix sub ciocul curcanului care tare se bucură să-și servească un asemenea desert! Noroc cu creasta-i vișinie de-i pica pe-o parte și pe alta și-l încurca în prigoană, că doar așa scăpă gândăcelul nostru!

Accidental, trecu prin locurile acelea o lăcustă călugăriță. Lungă, verde și cam… înfiorătoare, se propășise în căutare de hrană, de băgase spaima în tot neamul gândăcesc!

– Stimată doamnă, îndrăzni, cum nu-i veni nimănui a crede, gândăcelul nostru într-o zi. Auzise el că-i bine să te porți frumos cu oricine, să-ntrebi și s-asculți, căci întotdeauna ai ceva de ȋnvățat!

Călugărița se opri din molfăitul unei muște și-l privi suspect.

– Stimată doamnă, reluă gândăcelul nostru, dumneavoastră care ați umblat atât prin lume, ați putea să mă ajutați cumva într-o problemă personală?

Călugărița făcu ochii mari de uimire.

– Ți s-a urât cu viața, gândăcel?… ce alt motiv ai putea avea să te apropii de mine?!

Gândăcelului îi tremură un pic sufletul, dar se ținu tare.

– Nu, stimată doamnă, zise, nimic de acest gen.

Și prinse a-i turui, cu lux de amănunte, ce supărare îi prilejuiau accidentele sale cauzate de nu-se-știa ce anume.

Lăcusta îl ascultă. La început uimită de-ndrăzneala gândăcelului. Apoi ușor interesată de poveștile lui. Și, în cele din urmă, cu totul acaparată de misterul ce le-nvăluia.

– Hmm, făcu și-și duse brațele lungi de din față spre tâmple – semn de concentrare. Știu ce ai, zise și se și avântă a migăli ceva din fir de iarbă și picătură de rouă.

Ȋi puse apoi gândăcelului perechea de ochelari pe nas, căci ochelari erau, și-l întrebă:

– Ei, cum e-acum?

Vai, da’ ce fericit fu gândăcelul nostru când descoperi că lumea avea mai multe detalii și contururi mai clare! Îi mulțumi cu respect călugăriței, înclinându-i-se adânc înainte și dădu fuga să le arate minunea confraților gândăcei.

Nu prea înțelegeau aceștia care-i folosul. Și se strâmbau și se băteau pe burtă de râs, mai ales când îl văzură pe gândăcel cuprins de interes, acum, că vedea mai bine, pentru măzgălelile cele negre aflate pe ziarele cu care împacheta gospodina uneori bucatele.

– Degeaba râdeți, vă spun eu! Acestea sunt lucruri importante, și eu o să ajung să le-nțeleg într-o bună zi!

Și-așa se-ntâmplă că toată populația de gândaci, cu mic, cu mare, îl luă de ciudat și refuză a mai vorbi cu el.

Dar perseverența e bună și ea la ceva, se pare! Căci, nu prea târziu, gândăcelul nostru, tot buchisind, învăță să citească.  Exersă pe o foaie, ba două de ziar. Iar când se plictisi de aceeași lectură, căreia, între noi fie vorba, nu-i prea înțelegea rostul, trecu la un tub lung cu desene și mai puține litere pe el.

Ei, parcă mai văzuse el cândva ceva asemănător! Și, curios nevoie mare, citi cu grijă înscrisul de pe eticheta tubului: „spray de gândaci”.

– Fraților! Fraților! Să dăm alarma, fraților! alergă speriat gândăcelul să explice mai marilor săi ce armă urma să folosească din nou gospodina.

– Vine prăpădul, fraților! Trebuie să ne ascundem!

Dar nimeni nu îl ascultă.

– Ai citit?… ce e aia a „citi”?! Adică te crezi mai înțelept decât noi? Decât Marele-Șef?!

Și-n van fură eforturile toate depuse de gândăcel!

Dezamăgit, își luă frumușel tălpășița în căutare de refugiu.

În urma sa, la depărtare de juma’ de zi, tubul întreg de spray fu golit de gospodină până și-n cele mai tainice cotloane ale casei, de nu mai reuși a scăpa nici picior de gândăcel. Aflase-acestea de la lăcusta călugăriță ce, și ea, mai de voie, mai de nevoie, părăsise împrejurimile acelea.

Se salutară respectuos, apoi, și se despărțiră prietenește.

Și, din câte am auzit, urmașii gândăcelului, deși nu prea bine primiți prin gospodării, în general, mai trăiesc și acum.

Morala: Puțină carte n-a omorât pe nimeni.

37 Shares

Adaugă comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

„Unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care l-au primit fetele de la Iepuras, este o carte frumos ilustrata si colorata, realizata in intregime de romani, in Romania.”

Citește întregul testimonial pe www.meseriadeparinte.ro

Ana Maria Mitruș

„Recomand cu încredere și căldură această carte destinată îmbunătățirii și consolidării relației părinte-copil. Exercițiile propuse stimulează apropierea autentică și elaborarea unei baze de siguranță, repere fundamentale în creșterea și educarea unor copii sănătoși emoțional și conectați cu ei înșiși și cu ceilalți. „

„Am citit povestea „Misterul din podul casei”, este o cartea tare bună! Mi-au plăcut ilustrațiile, calitatea foii folosite, coperta, iar povestea în sine m-a facut să merg să imi cumpăr dulciuri! Aventurile sunt pur și simplu dulci! Cuvântul dexteritate trebuie înclocuit cumva întrucât este destul de greu pentru cei mici. Povestea este superbă și vă sfătuiesc să vindeți cartea împreună cu niște dulciuri că sigur cititorul sau ascultătorul va avea nevoie de ele.”