O fată cuminte

O fată cuminte

de Valentina Mihaela Ghinea cu ilustrații de Andu Barbu

Acum, dacă ar fi fost să fie cinstită cu ea însăși, ar fi recunoscut că se simțea cam rușinată. Știa despre ea că este o fată cuminte, chiar tare cuminte, iar pedeapsa aceasta venea cumva să îi păteze renumele destul de greu câștigat.

– Hm! făcu și se propti bosumflată în geamul balconului.

…și doar fusese atât de silitoare și ascultătoare tot timpul anului! Luase numai note mari, se culcase și se trezise exact la orele potrivite, se străduise să mănânce tot, de fiecare dată, chiar dacă uneori ceea ce se afla în farfurie nu i se părea a arăta tocmai ȋmbietor.., ce mai încolo și-ncoace, se purtase exemplar. Tocmai de aceea nu înțelegea de ce bunica alesese o așa de aspră pedeapsă!

Dădu din umeri și-și curbă sprâncenele a mirare.

E drept că săracele sandale căzuseră la mijloc fără nicio vină… și era păcat de ele. Dar chiar să fie ținută prizonieră în casă timp de o săptămână întreagă?! Era prea mult. Sigur era prea mult!

Aruncă pe furiș o privire ușor vinovată către sus-numitele sandale care, rămase doar cu bareta din față, zăceau aruncate sub scăunelul pitic din colțul camerei.

În definitiv, poate nu fusese cea mai bună idee să le taie. Dar cum altfel să o convingă pe mami să îi cumpere și ei unele din-acelea moderne, legate de gleznă, ca ale Dariei?! De ce să poarte ea mereu lucruri de copii mici, când, vezi, era deja domnișoară și înțelegea atâtea lucruri și chiar și ajuta la atâtea treburi în casă?

Și Mădălina se înciudă de-a binelea. Era vară. Vacanța de vară. Iar ea nu avea voie să iasă afară! Și totul se întâmplase atât de repede! Nici nu avusese timp să savureze sentimentul acela plăcut ce o acaparase odată cu premierea de la final de an școlar, căci chiar în acea după-amiază, în toată alergătura din timpul leapșăi, se și ivise ghinionul și o baretă de la o sanda mai că cedase.

– Ce mă fac? Dacă se rupe, o să fiu pedepsită! se impacientase ea sincer.

– De ce să fii pedepsită? Nu-i vina ta că bareta e proastă și se rupe, îi sărise în apărare Daria.

– Crezi? făcuse fără prea multă convingere Mădălina.

Dar Daria, cu o mină înțeleaptă, îi dăduse nu doar curaj, ci și idei.

– …sau, dacă tot e să fii pedepsită, poate ar fi mai bine să rupi baretele de tot. Și zici că s-au rupt singure. Așa sigur o să îți cumpere sandale ca ale mele. Frumoase și bune!

Doar că bunica nu voise și pace șă înțeleagă cum stătuseră lucrurile: desigur că nu era vina ei, ci a Dariei, căci ea o sfătuise în felul acela; ea era aceeași fată bună și ascultătoare, și nu voise, bineînțeles, să o supere nici pe bunica, nici pe mami, doar că se întâmplase cumva, nici ea nu mai reușea să spună exact cum. Iar acum, bosumflată și rușinată, trăgea cu ochiul pe la marginea geamului, doar o prinde un crâmpei din joaca celorlalți copii.

– Mădălina! se auzi de prin bucătărie vocea bunicii strigând-o.

La început, copila se prefăcu a nu auzi. Dar insistența chemării o puse pe gânduri: „O fi vrând, poate, să uite de pedeapsă?! Să o ierte și să o lase afară, să se bucure de vacanță?!”

Așa că, plină de speranță, o zbughi spre bucătărie, cu un zâmbet ascuns în colțul buzelor.

– Aș avea nevoie de niște ouă și o pungă de griș, o întâmpină, însă, bunica. Te duci tu, te rog frumos, la magazinul din colț?

Profund dezamăgită și chiar ușor contrariată, Mădălina se dădu un pas îndărăt:

– Păi, nu sunt pedepsită?! Nu am cum să merg la magazin pentru că nu am voie să ies din casă, se eschivă ea.

Bunica se încruntă:

– Atunci nu mai fac găluște la supă.

Bine, treaba asta cu găluștele îi sună Mădălinei a șantaj, căci tare îi mai plăceau fetei găluștile din supă! Dar nici ea nu era dispusă să cedeze fără să câștige nimic, așa că se aventură în negociere:

– Dar, dacă merg, înseamnă că nu mai sunt pedepsită. Căci, vezi bine, nu pot fi și în casă și afară în același timp, după cum nu pot fi și pedepsită și nepedepsită!

– Mădălina, mergi să cumperi ouăle și grișul? aproape că își pierdu cumpătul bunica.

– …mi se scad trei zile din pedeapsă?

– Mădălina!

– …două?

Bunica nici nu o mai băgă în seamă. Îi întoarse spatele văzându-și de ale ei.

– …una?! Hai, bunico, o singură zi!

Bătrâna nu îi mai răspunse, așa că fata dădu, resemnată, să se încalțe:

– …dar eu cu ce mă încalț?

– Bănuiesc că îți poți lua sandalele.

– Dar sunt rupte, scânci Mădălina.

– Nu sunt rupte, sunt tăiate, o corectă bătrâna. Dar, chiar și așa, tot sandalele tale sunt. Prin urmare, cu ele sau desculță. Cum vrei tu.

La drept vorbind, rușinea de îndurat îi păru fetei la fel de mare. „Pfuuu…”, făcu ȋn sinea sa, dar se adună și, cu oarecare mândrie, hotărî să braveze un pic în fața prietenilor purtându-și sandalele. Oricum, nădăjduia să o înduplece pe bunica în vreun fel. Avea să îi arate cât de harnică și folositoare era ea, cât de cuminte și ascultătoare, și, prin urmare, cât de nedreaptă pedeapsa pentru „o clipă de rătăcire” (asta tot de pe la Daria o auzise și îi suna destul de matur și interesant).

Drumul până la magazin și înapoi se scurse fără a întâlni pe nimeni, de parcă toți se pitiseră pe undeva. Parcă îi și venea un pic să plângă! Avea și ea acum ocazia să mai atârne la vorbă un picuț, și, ca un făcut, nici țipenie de copil! Ba se bosumflă atât de tare, încât nici picioarele nu voiau să o mai asculte; i se înmuiaseră de tot, de se sprijini de gardul ce împrejmuia curticica blocului, să nu se năruie cu totul. Se lăsă să se prelingă încet pe lângă el, așezându-se gânditoare pe vine:

Ce să facă ea acum? Să intre în casă, mulțumind-o astfel pe bunica și sperând într-o iertare, chiar și parțială?…Să mai aștepte un picuț, că doar-doar o apărea careva și să-și ostoiască astfel dorința de vorbă și de joacă?

Și, în timp ce fata noastră cea cuminte se tot gândea și răzgândea ce cale să apuce, vocile vesele ale companionilor săi de joacă prinseră a se auzi prin scara blocului. Ciuli urechea și tresări părându-i-se că o aude și pe bunica strigându-i de la geam:

– Mădălino, unde ești? Vii odată?!

Ziua aceasta sigur era plină de ghinioane! Căci ce altceva să fie acesta, dacă nu un ghinion?…auzi, tocmai când să petreacă și ea câteva minute cu Daria și Marius, un băiețel mai mititel, dar ștrengăros tare, cu pistrui o mie pe pomeții obrajilor și pe nas, ei, tocmai atunci apăru și bunica la geam.

– Mădălina! Te-ai lipit de gardul acela dat proaspăt cu vopsea! Ai stricat rochița, copilo!

Fata îngheță, încercând să prindă din zbor ce anume se întâmplase. Dar Daria se oferi din nou să o ajute, și-i șopti la ureche: „Spune-i că te-a împins Marius. El e prea mic și nu o să-i facă nimeni nimic!

Preț de câteva clipe, Mădălina căută scăpare. Prea îi suna a minciună sfruntată ce o sfătuia Daria să spună! Dar nici curaj să greșească pentru a doua oară, și atât de curând, nu prea avea! Dacă bunica avea să o pedepsească pentru tot restul vacanței? Dacă ar fi apărut, așa, deodată, și alte pedepse? Ce avea să facă?… Îi venea să moară de rușine, mai ales că toată lumea știa despre ea că e o fetiță nu doar cuminte, ci și corectă, și tare îi plăcea să se mai mândrească cu asta!

Valuri-valuri de căldură îi urcau din tălpi până în creștet, împiedicând-o să gândească limpede. Deschise de câteva ori gura, vrând a îngăima o explicație, dar gâtul îi era uscat, refuzând să articuleze vreun sunet. Într-un final, se auzi rostind răspicat:

(continuarea săptâmâna viitoare)

Please follow and like us:

Adaugă comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

“Unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care l-au primit fetele de la Iepuras, este o carte frumos ilustrata si colorata, realizata in intregime de romani, in Romania.”

Citește întregul testimonial pe www.meseriadeparinte.ro

Please follow and like us:
Ana Maria Mitruș

“Recomand cu încredere și căldură această carte destinată îmbunătățirii și consolidării relației părinte-copil. Exercițiile propuse stimulează apropierea autentică și elaborarea unei baze de siguranță, repere fundamentale în creșterea și educarea unor copii sănătoși emoțional și conectați cu ei înșiși și cu ceilalți. “

Please follow and like us:

“Am citit povestea „Misterul din podul casei”, este o cartea tare bună! Mi-au plăcut ilustrațiile, calitatea foii folosite, coperta, iar povestea în sine m-a facut să merg să imi cumpăr dulciuri! Aventurile sunt pur și simplu dulci! Cuvântul dexteritate trebuie înclocuit cumva întrucât este destul de greu pentru cei mici. Povestea este superbă și vă sfătuiesc să vindeți cartea împreună cu niște dulciuri că sigur cititorul sau ascultătorul va avea nevoie de ele.”

Please follow and like us: