Nu fura, că rămâi așa

Nu fura, că rămâi așa

text și ilustrații de Adina Chirica

Țineți-vă bine fiindcă urmează să vă spun o poveste despre o îndeletnicire veche de când lumea, incomodă pentru unii, mod de viață pentru alții, despre care s-a scris mult, dar niciodată suficient pentru a dezvăța lumea de ea.

Este o poveste despre hoție. Hoție, da. Hoția poate îmbrăca multe haine. Hoția poate fi considerată nevinovată, de pildă, atunci când împrumuți ceva și uiți să anunți și proprietarul sau atunci când furi inima cuiva. Unii cred că hoția poate fi justificată și că sărăcia este o scuză pentru a lua din bunul altcuiva. Unii se mândresc cu hoția lor, cum sunt cei care au impresia că, scăpând neprinși atunci când fură, ne pot demonstra cât sunt de vicleni sau isteți.

Oricum ai spune-o și ai da-o, hoția este o boală grea. Dacă se prinde și de tine, e posibil să nu mai scapi de ea. Dacă conștiința îngreunată nu ți-e de ajuns, hoția îți poate crea și alte dificultăți și greutăți. Și cum nimeni nu vrea să-i atârne capul pe spate, tras în jos de o mare greutate, mai bine luați și ascultați aicea, pățania asta din pădure și poate veți învăța ceva, cât să nu-mi fi irosit gura degeaba.

Cică trăia odată o ursoaica pofticioasă într-o peșteră primitoare pe care o împărțea cu doi lilieci somnoroși. Nu plăteau ei chirie, dar nici n-o deranjau prea tare fiindcă circulau mai mult noaptea. Ursoaica noastră, în schimb, cochetă și la curent cu noile trenduri cosmetice, era un animal de zi. Ea umbla toată ziulica prin pădure schimbând rețete naturiste cu veverițele și căprioarele. Primise una pentru balsamuri pe bază de unt de nuci pentru blană mătăsoasă și una pentru o mască pe bază de nămol. Mai nou auzise de un scrub pe bază de fagure care făcea minuni pentru ten. Încercase o negociere cu albinele din stupul din apropiere, însă nu a fost chip să le înduplece.

„Îți dăm miere, contra cost, atât!” îi spusese cu fermitate șefa de stup. „Fagurele nici nu se pune în discuție!”

Dar, în ciuda dietei sale foarte sănătoase pe bază de urzici și iepuri rătutiți, tenul ursoaicei căpătase niște pete urâte, iar punctele negre începeau să-i invadeze toți porii. Avea nevoie urgentă de câteva bucățele de fagure.

„Două, trei bucățele. Cine o să observe?” se gândi ea într-o seară și se furișă tiptil până în apropierea copacului de care stătea agățat stupul. Fu de ajuns să scuture copacul cu un băț și câteva bucățele de fagure îi și căzură în palmă. Ursoaica le luă repede și fugi înapoi în peșteră unde își pregătise deja o baie cu aburi și mulți clăbuci pentru a-și destupa porii înainte de tratament.

Nici nu apucă să pună bine în aplicare rețeta că o albinuță furioasă îi și bâzzâi la geam:

„Crezzzzi că nu te-am văzzzzut? Dă-ne imediat fagurii înapoi! Din cauza ta, două bebe-albinuțe nu mai au unde să doarmă acum!”

„Nu știu despre ce vorbești, draga mea. Ăștia sunt faguri cumpărați de mine de la târgul de cosmetice hand-made de sâmbătă!”

„Nu e adevărat, i-ai luat de la noi adineaori! Lasă că o să ni-i înapoiezzzi tu, vrei nu vrei, în curând!” zise albinuța și zbură furioasă înapoi spre stup.

Ursoaica o privi fără prea mari remușcări și își văzu de baie.

„Tratamentul acesta pe bază de faguri m-a epuizat complet!” spuse ea după baie și se trânti în pat să tragă un mic pui de somn.

Nici nu apucă să scoată primul sforăit că un șir de furnici se strecură pe sub ușă într-un marș sacadat. Comandantul-șef fusese rugat de albinuțe să recupereze fagurii. Ordinele erau clare, însă furni-soldățeii funcționau puțin în reluare, în sensul că înaintau orbește și curățau tot ce întâlneau în cale. Având ordine să nu se întoarcă cu mâna goală, pe lângă faguri… uite că iau și o carte lăsată moștenire de la bunicul urs despre pescuitul de somoni! Și mai uite cum iau și ceasul deșteptător al ursoaicei care o ajuta să nu-și depășească cu nicio secundă intervalul somnului de frumusețe! Apoi, în ritmul lor neîntrerupt, soldățeii, o pornesc înapoi spre mușuroi cu toate cele de care v-am zis până acum în spinare.

Pe drum, dădură de cumătra vulpe, care, nemulțumită de „agoniseala” de la târgul hand-made căuta să mai achiziționeze ceva la chilipir, mai pe gratis așa, dacă se poate. Când văzu atâtea obiecte interesante îndreptându-se spre mușuroi, cumetrei i se aprinseră niște beculețe. N-a trebuit decât să le ridice ușor „marfa” furnicilor de pe umeri și să le-o înlocuiască cu pietre de dimensiuni și greutăți egale. Furnicile continuară să le care ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat, iar vulpea își umplu sacul, mulțumită în sfârșit de „cumpărături”.

Iepurele văzuse toată scena, de după un pietroi, așa că pe seară, el fu cel care o trezi pe ursoaică din somnul de frumusețe în locul ceasului deșteptător.

„Până și cartea bunicului Mor despre somoni a luat-o, îți spun!”

Ursoaica îl ascultă buimăcită, abia trezită din somn. Se scutură zdravăn și îi spuse:

„Trebuie recuperate degrabă! Du-te și spune-i cumetrei că le vreau înapoi, ACUM!”

„Mai bine îmi țineam gura”, gândi iepurele… „cum o s-o înfrunt eu acum pe cumătra vulpe și să scap întreg? O să mă furișez și i le iau pe ascuns.” Știa că vulpea își făcea plimbarea pentru aerosoli pe la ora aceea, așa că îi fu foarte ușor să se strecoare în vizuină și să-i sustragă sacul cu fagurii, ceasul și cartea. Fugi repede spre peștera ursoaicei, însă un strigăt ascuțit și asurzitor îi îngheță sângele în vene…

„E vulpea!” își zise. „Și-a dat seama!” și lăsă sacul în mijlocul potecii și o rupse la fugă. „N-am nevoie de stresul ăsta! Fug să-mi fac un tratament la spa-ul mătușii mele din poiana vecină! Pădurea asta e prea plină de intrigi!”

Strigătul fusese, de fapt, al liliecilor din peștera ursoaicei care se rătăciseră unul de altul și se strigau ca să se găsească. Sacul zăcu în mijlocul pădurii până a doua zi dimineață când se împiedică de el nevăstuica, în tura ei zilnică de jogging. Nevăstuica era în mare formă și ținea și la dietă.

„Ah, faguri! Ce mic dejun sănătos!” își spuse și îi înfulecă pe loc.

Apoi apucă sacul cu restul lucrurilor să-l ducă acasă, când se pomeni abordată de vulpe: „Stai pe loc! Ăla nu e sacul tău! Laba jos!”

„Dar al cui e?” întrebă intrigată nevăstuica. „De când ești tu interesată de pescuitul somonilor?” o mai întrebă nevăstuica scotocind prin sac.

„E al ur… ursoaicei” se bâlbâi vulpea luată prin surprindere. „L-a pierdut și m-a trimis să-l caut.”

„Ți-l voi returna doar dacă-mi mai faci rost de niște faguri din ăia delicioși. Am început o dietă bio de curând.” îi zise nevăstuica râzând. În clipa următoare dispăru, cu tot cu sacul, într-un canal subteran doar de ea știut.

Vulpea rămase cu gura căscată. Găsise un bilet amenințător din partea ursoaicei pe ușa vizuinii dis-de-dimineață și știa că trebuia să-i returneze rapid lucrurile sau avea s-o încurce.

„Mă duc să negociez ceva cu albinele” își spuse ea descumpănită, deși știa clar că albinele nu negociază când e vorba de fagurii din stupul lor.

„Cândva era atât de simplu să furi!” își mai spuse ea, regretând că s-a încurcat vreodată în Afacerea Fagurele.

Dacă ți-a plăcut povestea, încearcă și „Sub conștientul pisicesc” și „Toader Șoricosul” tot de Adina Chirica. Dacă îți plac poveștile cu animale, poți citi și „Povestea șoriceilor spiriduși”, „Clasa domnului Cecil” sau „Albinuța Axi învață să se organizeze”.

Please follow and like us:

Adaugă comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

“Unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care l-au primit fetele de la Iepuras, este o carte frumos ilustrata si colorata, realizata in intregime de romani, in Romania.”

Citește întregul testimonial pe www.meseriadeparinte.ro

Please follow and like us:
Ana Maria Mitruș

“Recomand cu încredere și căldură această carte destinată îmbunătățirii și consolidării relației părinte-copil. Exercițiile propuse stimulează apropierea autentică și elaborarea unei baze de siguranță, repere fundamentale în creșterea și educarea unor copii sănătoși emoțional și conectați cu ei înșiși și cu ceilalți. “

Please follow and like us:

“Am citit povestea „Misterul din podul casei”, este o cartea tare bună! Mi-au plăcut ilustrațiile, calitatea foii folosite, coperta, iar povestea în sine m-a facut să merg să imi cumpăr dulciuri! Aventurile sunt pur și simplu dulci! Cuvântul dexteritate trebuie înclocuit cumva întrucât este destul de greu pentru cei mici. Povestea este superbă și vă sfătuiesc să vindeți cartea împreună cu niște dulciuri că sigur cititorul sau ascultătorul va avea nevoie de ele.”

Please follow and like us: