Moș Crăciun

Moș Crăciun

de Victoriţa Perșa cu ilustrații de Ana Maria Condruz

Într-o regiune frumoasă de deal, unde casele erau străjuite de păduri bogate în stejari brumării seculari, fagi, arțari şi castani argintați, se afla casa în care locuia Dănuț. El era un băiat dolofan, cu păr roşcat, faţă pistruiată și ochi căprui mereu pătrunzători. Familia ducea un trai modest. Mama lucra ca vânzătoare la o băcănie, iar tatăl era mecanic la depou, unde repara locomotive şi vagoane. Aveau împreună patru copii: cel mai mare era Andrei care avea doisprezece ani, urma Crina în vârstă de zece ani, apoi Irina care avea nouă ani, iar ultimul era Dănuț ce urma să împlinească în curând şase ani.

Când iarna poposea pe meleagurile lor, Dănuț era cel mai fericit copil. S-ar fi jucat ore în șir în zăpadă și ar fi urmărit tot ore întregi cum Crăiasa Zăpezii țesea, dintr-o igliță, flori sclipitoare pe la geamuri.

Familia nu locuia foarte departe de gară. Tatăl îşi lua deseori băieţii la depou încercând să-i facă să iubească meseria de mecanic. Pe Andrei nu prea îl interesau trenurile, însă Dănuț era fascinat de locomotiva uriașă şi de vagoanele care intrau şi plecau din gară.

Într-o zi frumoasă de iarnă, pe când norii cerneau fulgi mari şi pufoşi și în jur totul era alb, Dănuț în loc să se joace cu colegii de clasă, privea pe fereastră urmărind cu interes cum fluturaşii de argint se rostogoleau în dansul lor unic și se aşezau cuminți peste omătul imaculat.

Înainte ca micuţii să plece spre casele lor, doamna învăţătoare i-a îndemnat:

– Mergeţi acasă şi scrieţi o scrisoare lui Moş Crăciun! Ați înțeles?

– Da, doamna, au răspuns copiii în cor!

Dănuț a fost luat de la școală de Andrei. Ei s-au oprit pe coastă, unde prietenii lor se dădeau pe derdeluş. Aceștia le-au împrumutat o sanie şi băieţii au alunecat uşor pe pârtia netedă. În timp ce urcau sania, la deal, unul dintre băieți l-a întrebat Andrei:

– Andrei, tu crezi în Moş Crăciun? Ion mi-a spus că acesta nu există cu adevărat!

– Eu cred în Moş Crăciun! El mi-a citit mereu scrisorile și mi-a adus darul cerut. Moș Crăciun există cu adevărat, spuse ferm băiatul, încât nu îi mai lăsă drept la replică.

Dănuț, care rămăsese mai în urmă, auzi discuţia dintre cei doi şi se întristă.

– Oare nu există Moş Crăciun cu adevărat?, se întrebă copilul.

Gândul acesta începu să îl frământe din ce în ce mai mult. Când a rămas singur cu fratele lui, băiatul i-a zis stingherit:

– Andrei, există Moş Crăciun, nu-i aşa?

– Sigur că există! Cine crezi tu că ți-a adus cadourile pe care ți le-ai dorit în fiecare an?

– Moș Crăciun… dar știi… eu nu l-am văzut niciodată!, exclamă copilul trist.

– Nici eu, cred că nimeni nu l-am văzut, a încheiat Andrei.

Ajunşi acasă Dănuț îşi întrebă surorile:

– Crina, tu ce vrei să îţi aducă Moş Crăciun?

– Eu mi-aș dori un puzzle şi o diademă, îi spuse fata hotărâtă.

– Dar ţie Irina?

– Eu aș vrea o păpuşă şi un înger, zise fetiţa repede.

Băiatul își dădu seama că fetele cred cu entuziasm în Moș Crăciun. Se duse în bucătărie, unde mama îl întâmpină zâmbind:

– Bună, amice!

– Sărut-mâna, mămico!

– Ce faci?

– Bine, îi răspunse el necăjit.

Mama îl privi atentă şi nu îi plăcu tristeţea de pe chipul copilului. Continuă să trebăluiască prin bucătărie întrebându-l curioasă:

– Cine te-a supărat, dragul mamei, cumva Andrei? Ştia că fratele mai mare îl mai şicana din când în când.

– Nu, mămico!

– Atunci te-a supărat cineva de la…

– Doamna învățătoare ne-a spus să îi scriem o scrisoare lui Moş Crăciun, adaugă el încurcat fară să îşi lase mama să termine propoziţia.

– Dar acesta nu este un motiv să fii trist, Dănuţ. Este chiar o bucurie să îi ceri Moşului ceea ce îţi doreşti.

– Moş Crăciun există, nu-i aşa, mămico?, o întrebă băiatul nerăbdător să afle răspunsul încă o dată.

– Da, normal că există!

– Dar eu nu l-am văzut niciodată!, se plânse el.

Mama se așeză pe un scaun, îl mângâie pe creștet și îi explică cu glasul ei domol și blând:

– Dragul mamei, ai uitat că în fiecare an v-am povestit cum Moș Crăciun vine pe hornul casei și lasă cadourile sub brad, în timp ce voi dormiți?

– Nu am uitat și ne-ai mai spus că nu îl putem vedea deoarece este foarte ocupat să împartă daruri copiilor.

– Bravo! Așa este, acum ești mai mare și înţelegi că sunt foarte mulți copii care așteaptă să primească cadourile. Nu trebuie să fii trist! Vrei să te ajut să îi scrii scrisoarea?

– Nu, o scriu singur, să vadă Moşul că am învăţat și eu să scriu.

– Poți să mergi în camera ta și până termin eu de pregătit masa, tu îi întocmești scrisoarea, bine?

– Așa o să fac, mămico, răsună glasul ascultător al copilului, în timp ce acesta deja alerga spre cameră.

Dimineaţă, în timp ce mama îl ducea la școală îl întrebă:

– Ai luat scrisoarea?

– Desigur, i-a răspuns prompt băiatul.

– Şi ce i-ai cerut Moşului?

– Nu pot să-ţi spun, el o să afle primul.

– Bine, îi zise aceasta surprinsă de răspunsul băiatului.

Timpul a trecut repede și a sosit vacanţa. Soarele strălucitor nu avea puterea să topească neaua, al cărui strat se mărea pe zi ce trecea. Copiii stăteau acum toată ziua şi se jucau în zăpadă, intrând în casă îmbujoraţi şi lihniţi de foame.

În Ajunul Crăciunului pregătirile erau în toi. Tatăl a adus un brad mare şi frumos. Fetele și băieții, încântați și fericiți, l-au împodobit cu globuleţe colorate, beteală argintie şi luminiţe strălucitoare, în timp ce părinţii i-au privit cu drag. Seara s-a încheiat minunat cu acorduri de colinde şi miros de cozonac.

Dis-de-dimineaţă primul care s-a trezit a fost Dănuț. A alergat spre bradul sub care se aflau cadouri, însă nu s-a oprit să-și caute darul deoarece ceea ce avea să primească nu se afla acolo. Şi-a pus repede ghetele în picioare, şi-a luat geaca, fularul, căciula şi mănuşile, apoi a ieşit grăbit pe uşă.

Ninsese mult peste noapte şi încă ningea. Gerul era aspru, iar fulgii se topeau pe faţa sa pistruiată. Băiatul nu simţea frigul, își dorea cu ardoare să ajungă în gară. Încă nu se luminase de ziuă și drumul era pustiu. Zări un tren, care trecea precum săgeata, ale cărui luminiţe luceau printre fulgii jucăuşi. Speriat își spuse în gând:

– Vai, vai, l-am pierdut! Dacă a sosit şi eu nu am fost acolo?

Începu să alerge. Urmele paşilor lui se înfigeau adânc în zăpada proaspăt aşternută și înainta greoi. Inima îi tresălta în piept. Nu îi era frică. Parcursese acest drum, de multe ori, alături de Andrei și tatăl său. La un moment dat liniştea a fost străpunsă de lătratul unui câine, atunci totuși a tresărit și brusc s-a oprit ascultând atent. L-a recunoscut pe Azorel, câinele vecinilor și şi-a continuat drumul gânditor. Într-un târziu își făcură apariția crengile poleite și luminate ale bradului, care stătea drept precum un soldat, ce păzea clădirea gării. Dănuț ajunse pe peron gâfâind, dar acolo nu era nimeni. Intră repede în sala de aşteptare unde îl întâmpină lumina unei instalaţii ce clipocea neobosită într-un brăduț. Nici aici nu era țipenie de om.

– A plecat… a plecat şi nu m-a aşteptat!, strigă supărat, parcă certându-se.

Se aşeză pe un scaun posomorât, apoi îşi zise convingător, fară să se mai gândească dacă a trecut:

– El ştie ceea ce mi-am dorit. El îndeplineşte dorinţele tuturor copiilor!

Aşteptă un timp şi auzi sunetul unui tren ce tocmai intra în gară. Ieşi repede pe peron, dar rămase dezamăgit, trenul era un marfar şi nici nu avea luminițe.

Stătu neclintit privind după tren. Era hotărât să stea toată ziua aici dacă era nevoie. Privi cu interes franjurii cristalini ce apăruseră, peste noapte, la streaşina clădirii. După ce le analiză transparența rămase cu privirea ațintită la cer, atras de steluţele de zăpadă care coborau lent,  pe aripile nevăzute ale vântului, spre pământ.

Dintr-o dată, ca prin magie, bradul mare se lumină. Lumina puternică aproape că îl orbi, dar din ea se contură el – Moş Crăciun. Acesta arată exact aşa cum îl ştie orice copil, îmbrăcat în roşu şi alb, cu barba ninsă şi faţa zâmbitoare iar vocea lui se auzi răsunător:

– Ho, ho, ho!

Sania condusă de renii năzdrăvani, dispăruse imediat ce el a atins pământul pentru că Moşul nu avea nevoie de sacul cu cadouri la această întâlnire.

Băiatul rămase fără cuvinte, era vrăjit de imaginea Moşului. În jurul său radia o aură luminoasă. Deşi era frig, Moșul emana o căldură îmbietoare, iar statura sa impunătoare te făcea să te simți în siguranță. Dănuț îşi frecă ochii să nu creadă că vede o fantasmă, apoi cu greu reuşind să îşi revină, alergă fericit în braţele Moşului întrebându-l:

– Tu eşti Moş Crăciun cu adevărat!?

– Da, eu sunt. Nu puteam să nu îţi îndeplinesc dorinţa micuţule, îi spuse cu blândețe acesta în timp ce-l îmbrăţişa drăgăstos.

La atingerea cu Moș Crăciun, copilul a fost învăluit de căldura ademenitoare care îi străbătu corpul micuț.

– Te iubesc, Moşule!, adăugă repede băiatul bucuros.

– Şi eu, te iubesc, Dănuţ!, îi răspunse acesta.

– Deci este adevărat! TU știi numele tuturor copiilor și de asemenea Tu citești toate scrisorile noastre!?

– Desigur, dar reține că doar copiilor cuminți le aduc darurile cerute, așa cum eşti și tu, Dănuț! Când ţi-am citit scrisoarea, m-am întrebat de ce nu ţi-ai dorit o jucărie în loc să mă vezi pe mine.

– Eu, de fapt, voiam să aflu dacă Tu exişti cu adevărat Moşule… adică… am auzit de la prietenii lui Andrei că tu nu ești real, încheie rușinat copilul.

– Ho, ho, ho, acum ai aflat! Iată-mă! Sunt eu în carne şi oase! Sunt eu, cel dintotdeauna, Moș Crăciun! Te-ai convins? Niciodată să nu mai crezi ceea ce spun alţii despre mine! Să crezi întotdeauna în mine, în magia Crăciunului, în Moș Crăciun!

– Am înţeles. Te rog, iartă-mă că m-am îndoit de existența ta, Moșule!

– Stai liniştit, dragul Moşului, eşti iertat! Zâmbetul şi candoarea vocii lui îl asigură pe băiat că Moșul nu s-a supărat pe el. Îi părea așa de rău că s-a îndoit de existența lui!

– Dorința mea era să te văd, continuă el, îți mulţumesc că mi-ai îndeplinit-o, de fapt îți mulțumesc că exişti pentru noi, copiii, și că ne îndeplinești tuturor dorințele!

– Îmi face o deosebită plăcere! De aceea sunt înzestrat cu puteri magice, ca să mă bucur cu voi și să mă aşteptaţi în fiecare an!

– Voi crede în tine toată viaţa mea!

– Bravo! Toți copiii trebuie să creadă în mine! Acum vino la Moşul să te sărut!

Moş Crăciun îl sărută şi îl îmbrăţişă cu drag pe băiat, iar acesta simţi că plutește în brațele lui fermecate.

– Te las cu bine, micuţule! Să nu uiți întâlnirea aceasta niciodată, îl sfătui cu voce blajină Moşul.

Moș Crăciun se îndreptă către o frumoasă locomotivă, luminată în mii de culori şi împodobită cu ghirlande de brad, care apăruse ca din senin în gară. El îi făcu semn cu mâna, în timp ce Dănuț striga:

– Rămâi cu bine, Moșul meu iubit!

– Ho, ho, ho! Se auzi, din nou, glasul puternic al Moşului în depărtare.

Apoi tot ca prin minune locomotiva dispăru.

Părinţii, imediat ce au văzut că Dănuț lipsea, porniră să îl caute. Tatăl ştia că îl va găsi la gară şi plecă
grăbit după el.

– Dănuţ, unde ai dispărut? Ce cauţi aici în frig, ne-ai speriat, îi zise acesta când îl găsi.

– O, iartă-mă tăticule, voiam să văd trenurile luminate!

– Dar puteam să venim împreună. Să nu mai pleci singur, ai înţeles?

– Bine, tăticule, îi răspunse băiatul.Voia să îi spună că nu a fost singur, ci cu Moş Crăciun, dar acest lucru trebuia să îl ştie doar el.

– Hai acasă acum, singurul cadou care nu este deschis este al tău!

– Cum… am şi eu un cadou? întrebă mirat copilul.

– Da, sigur, Moş Crăciun a venit şi la tine pentru că eşti un copil bun și cuminte!

Imediat ce au intrat pe poartă, băiatul a fugit la brad unde a găsit un cadou mare pe care era un bilet. El citi nerăbdător: ,,De la Moşul – Să crezi întotdeauna în ceea ce îți spune inima!”

Când l-a văzut, Andrei i s-a adresat la fel de sigur pe el:

– Vezi, Dănuț, că Moș Crăciun există!

– Ai dreptate, Andrei, Moș Crăciun există cu adevărat și nu o să mă mai îndoiesc niciodată de acest lucru pentru că acum știu sigur că este real!

Fața sa radia de fericire și zâmbind cu gândul la întâlnirea plăcută cu Moșul, Dănuț deschise cadoul în care găsi o locomotivă mare, exact ca a Moşului, cu tot cu telecomandă și cale ferată. A fost o surpriză uriașă!

Băiatul alergă la fereastră şi spuse cu voce tare:

– Mulţumesc pentru tot, Moş Crăciun!

Familia se aşeză la masa binecuvântată de Crăciun. Copiii erau bucurosi și recunoscători pentru cadourile primite de la Moșul, iar părinții erau fericiți alături de ei. Toţi aveau sufletele pline de magia sărbătorii.

Please follow and like us:

Adaugă comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

“Unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care l-au primit fetele de la Iepuras, este o carte frumos ilustrata si colorata, realizata in intregime de romani, in Romania.”

Citește întregul testimonial pe www.meseriadeparinte.ro

Please follow and like us:
Ana Maria Mitruș

“Recomand cu încredere și căldură această carte destinată îmbunătățirii și consolidării relației părinte-copil. Exercițiile propuse stimulează apropierea autentică și elaborarea unei baze de siguranță, repere fundamentale în creșterea și educarea unor copii sănătoși emoțional și conectați cu ei înșiși și cu ceilalți. “

Please follow and like us:

“Am citit povestea „Misterul din podul casei”, este o cartea tare bună! Mi-au plăcut ilustrațiile, calitatea foii folosite, coperta, iar povestea în sine m-a facut să merg să imi cumpăr dulciuri! Aventurile sunt pur și simplu dulci! Cuvântul dexteritate trebuie înclocuit cumva întrucât este destul de greu pentru cei mici. Povestea este superbă și vă sfătuiesc să vindeți cartea împreună cu niște dulciuri că sigur cititorul sau ascultătorul va avea nevoie de ele.”

Please follow and like us: