Grandoare

de Valentina Mihaela Ghinea cu ilustrații de Geanina Mihaela Papa

A fost odată ca niciodată un țurțure. Se trezise ȋnghețat gata ȋntr-o dimineață friguroasă de ianuarie. Nu prea știa cum ajunsese acolo, sus, atârnat de ramura acelui copac, dar nici nu îl interesa prea tare. Se bucura pur și simplu de priveliștea minunată pe care o avea la picioare și își spunea, ȋn sinea sa, că trebuie să fii important pe lumea aceasta pentru a ajunge să beneficiezi de o asemenea… înălțime!

Așa că dimineața ȋntreagă și-o petrecu analizând cu voce scăzută mai toate cele de primprejur, comparându-le nefericirea cu propria-i poziție, așa plină de grandoare și avantaje.

– Ei, ca de pildă ierburile acelea, de abia scot capul de sub zăpadă! Cum să fii o simplă iarbă?… Să stai așa zgribulită, înăbușită toată de zăpada asta căzută puzderie! Apoi, nici să respiri n-ai cum, darămite să mai zici vreun pâs!

Și țurțurele se-ncruntă din sprâncene și-și drese glasul a nemulțumire:

– Aaa, nu-nu! Cu siguranță că nu mi-aș dori niciodată să fiu o iarbă!… daaaar, și îl tărăgănă pe acel „dar” ȋn semn că în mințișoară îi ȋncolțea o altă idee, daar, pe de altă parte, ia te uită ce frumoasă e zăpada! Daaa, e de-a dreptul mi-nu-na-tă! E pufoasă și strălucitoare, de-ți vine să te scufunzi în ea!

Tăcu o clipă, pe gânduri. „Să fie oare mai bine să fii zăpadă… și nu țurțure?” Își țuguie buzele și se concentră atât de tare în analiză, de simți cum i se prelinge o picătură de sudoare…

Orele se împingeau ușor înspre prânz și, vacanță fiind ȋncă, vreo câțiva prichindei ieșiră la bulgărit și dat cu sania. Umplură brusc partea aceea de lume cu chiotele lor, de părea să nu mai fie loc de vreun alt zgomot sub soare!

– Ei, ia te uită ce hărmălaie! Vai de urechiușele mele! Ce le-aș mai zice eu obraznicilor ăstora, dacă ar fi să mă cobor la ei! Dar, până la urmă, la ce mi-ar fi de folos?! La ce m-aș amesteca eu cu… gloata?!

Copiii se tăvăleau care mai de care prin puzderia de zăpadă, destrămând întinderea albă și umplând-o cu pete de culoare.

– Stai, stai, că nu-i deloc bine să fii zăpadă! Păi, să te calce în picioare toată lumea?! Să te amestece cu ierburile, cu pământul și altele asemenea? Nu! Hotărât, nu!

O rază străluci pieziș și se răsfrânse în țurțure, umplându-l de lumină.

– Oaaauu! făcu unul dintre copii observându-i strălucirea. Ce țurțure!

Ceilalți copii făcură roată în jurul lui.

– Să-l dăm jos? se aventură un bucălat de-o șchioapă.

Țurțurele se albăstri de teamă și vru să izgonească raza cea jucăușă. Dar fără chip! Aceasta se atârnase parcă intenționat de marginile sale și-l gâdila ușor cu căldura sa molcomă.

Eu zic să-l lăsăm acolo unde e, se opuse o puștoaică mai răsărită, căci acolo e frumos! Dacă îl dăm jos, se și sparge, și nici nu mai strălucește… și e păcat.

– Da, da, e păcat, îi ținu isonul și țurțurele. Iată ce frumos sunt așa! Ș-apoi, eu sunt un lucru important, superior, că d-aia stau aicea sus, deasupra tuturor, și nu jos, sub picioarele voastre!

Fudul, țurțurele se stropși tot către „cei de rând”, căutând cu privirea plină de dispreț împrejur.

– Și eu sunt important, nu crezi? Ba și Zăpada, și Iarba, și Pămȃntul, și Raza de soare, și Pala de vânt, și…

Țurțurele se cutremură tot: „Cine vorbise? Și, mai cu seamă, cine ȋndrăznise să îi contrazică rațiunea și să le pună pe picior de egalitate pe toate cele cu El, atât de sus poziționat, atât de… fascinant în strălucirea sa… atât de GRANDIOS?

– Aici, făcu vocea, deasupra ta.

– E cineva deasupra? se-nfierbântă tot țurțurele.

– Și deasupra, și dedesubt, și mai și-ntr-o parte. Sunt eu, zise copacul. De ramura mea te-a aninat spre zorii zilei puiul de Ger de astă-noapte.

Țurțurele înghiți în sec. Se fâțâi nemulțumit pe creangă.

– Mda, ce să zic? Atâta doar că tu ești negru, zgribulit și nebăgat de nimeni în seamă, în timp ce eu sunt spectaculos, strălucitor, de… neuitat, aș zice chiar!

– Nu-ți șade bine, zău, să fii așa-mbufat! N-ai vrea mai bine să ne-mprietenim?

– Eu? sări țurțurele cu emfază. Cu un biet copac? Când lumea toată stă în loc să îmi admire strălucirea, ce rost ar avea o asemenea prietenie?!

Copacul își răsuci trist crengile. Ar fi putut să se-nfioare puțintel, doar puțin, și cu siguranță țurțurele s-ar fi desprins și spart în mii de bucățele. Dar nu o făcu. Se mulțumi, în schimb, să își întindă sufletul spre raza jucăușă de soare și să se bucure de mângâierea sa. Mugurii toți i se umflară plini de speranță, iar amintirea primăverii trecute îl împânzi.

– Uite, țurțurele se topește, auzi copacul la un moment dat la picioarele sale și deveni atent.

– Ce mic s-a făcut! Micuț-micuț…

Pe creanga sa, țurțurele privea rugător la ceruri și pământuri. Picături doldora de apă i se rostogoleau cu repeziciune secătuindu-i trupul.

Copacul își ȋncordă creanga, să nu îl zdruncine deloc, lăsându-i astfel timp de strălucrire.

Apoi iarna trecu încet. Gerul nu se mai ivi. Zăpada se topi. Vântul cel rece se transformă în adiere domoală de primăvară, iar mugurii copacului plesniră de culoare și miresme pline de speranță. Locatarii acelui colț de lume, furnicăind cu treburi de colo-colo, își întorceau cu bucurie capul atârnându-și privirile de crengile înflorite.

– Abia aștept să-l văd și înfrunzit și să m-așez la umbra sa la vară!

 

Nu tot ce e strălucitor e și grandios, și nu tot ce e grandios durează suficient de mult ȋncât cei din jur să-l țină minte!

85 Shares

Adaugă comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

„Unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care l-au primit fetele de la Iepuras, este o carte frumos ilustrata si colorata, realizata in intregime de romani, in Romania.”

Citește întregul testimonial pe www.meseriadeparinte.ro

Ana Maria Mitruș

„Recomand cu încredere și căldură această carte destinată îmbunătățirii și consolidării relației părinte-copil. Exercițiile propuse stimulează apropierea autentică și elaborarea unei baze de siguranță, repere fundamentale în creșterea și educarea unor copii sănătoși emoțional și conectați cu ei înșiși și cu ceilalți. „

„Am citit povestea „Misterul din podul casei”, este o cartea tare bună! Mi-au plăcut ilustrațiile, calitatea foii folosite, coperta, iar povestea în sine m-a facut să merg să imi cumpăr dulciuri! Aventurile sunt pur și simplu dulci! Cuvântul dexteritate trebuie înclocuit cumva întrucât este destul de greu pentru cei mici. Povestea este superbă și vă sfătuiesc să vindeți cartea împreună cu niște dulciuri că sigur cititorul sau ascultătorul va avea nevoie de ele.”