Frunzulița curioasă

Frunzulița curioasă

de Ana Vladu, cu ilustrații de Andreea Atanasiu

Când am deschis ochii pentru prima dată, am văzut doar albastru infinit. Am descoperit cel mai frumos loc, cerul! Iar când cerul zâmbește, are cel mai larg și colorat zâmbet, curcubeul! Apoi au urmat soarele, vântul, ploaia și toată magia lumii din jurul meu.

Dar nu v-am spus cine sunt eu! Sunt frunzulița curioasă. Așa îmi spun toți pentru că am mereu ceva de întrebat.

Noi, frunzulițele, suntem o familie numeroasă. Locuim cu miile în copaci și toată ziua ne jucăm. Soarele ne încălzește și ne trezește dimineața, ploaia ne gâdilă și ne răcorește, iar vântul ne leagănă seara până ce adormim.

Avem însă și numeroși vecini: șoriceii cei poznași, vrăbiuțele gureșe, fluturașii jucăuși, greierașul petrecăreț, mulți licurici neastâmpărați, doamna Ciocănitoare și doamna Bufniță. Doamna Bufniță este înțeleapta pădurii și toți o ascultă. Fiecare zi este o sărbătoare, iar noi frunzulițele suntem atât de vorbărețe și de zglobii, încât facem toată pădurea să foșnească neîncetat.

Într-o zi, pe când frunzulița curioasă îl ajuta pe greierașul petrecăreț să compună un nou cântec pentru serbarea lunii, doi fluturași amețiți de atâta joacă se așezară puțin la umbră. Frunzulița a fost încântată de prezența celor doi rătăciți, așa că îi întrebă:

– De ce sunteți voi așa de colorați?

– Vei afla și tu în curând, frunzulițo!

Și au pornit din nou în zborul lor frenetic. Așa că frunzulița a rămas și mai curioasă.

Într-o seară senină, cu multe steluțe pe cer, doamna Bufniță se bucura de liniștea nopții. Frunzulița însă nu putea să adoarmă. Era neliniștită și o întrebă pe doamna Bufniță:

– De ce sunt fluturii așa de colorați?

Bufnița, ușor surprinsă, zâmbi și îi răspunse:

– Vezi tu, frunzulițo, la început fluturașii sunt doar niște săculeți mici, de unde ies niște omiduțe pufoase, care apoi devin fluturi. Când vine toamna, iar se transformă în săculeți și asta se repetă iar și iar. De fiecare dată renasc mai colorați și cu mai multe aventuri de povestit.

Frunzulița zâmbi uimită, dar tot curioasă. O întrebă din nou pe Bufniță:

– Dar de ce au spus că în curând voi afla și eu asta?

– Frunzulițo, în curând vei crește mai mare și mai verde. Între timp va veni toamna și odată cu ea și culorile tale vor fi mai multe și mai frumoase. Vei deveni o frunză frumoasă și, într-o zi, vei fi purtată de vânt spre povestea ta. Alături de celelalte frunze, vei îmbrăca pădurea în culorile toamnei, iar când zăpada va acoperi totul, veți deveni parte din pădure. După lungul somn, primăvara viitoare veți renaște asemenea fluturașilor, mai colorate și cu mai multe aventuri de povestit. Povestea nu se termină aici! Iar tu, frunzulițo, sigur vei avea o aventură de neuitat.

Frunzulița, fericită de spusele înțeleptei Bufnițe, începu să viseze și să își imagineze cum va fi povestea sa. A doua zi, le povesti fericită și celorlalte frunzulițe ce aflase.

Apoi urmă serbarea lunii, așa că frunzulița și prietenii săi au avut multe de pregătit. Greierașul a fost foarte admirat datorită noului său cântec, iar licuricii au fost aplaudați datorită coregrafiei lor.

După petrecerea din pădure, zilele au început să fie din ce în ce mai scurte, timpul a devenit mai rece, iar frunzulițele au crescut. Acum sunt frunze mari și frumoase și din ce în ce mai colorate. Își admiră nuanțele și au inventat chiar și un concurs pentru cel mai frumos zbor. Se lasă purtate de vânt și valsează în aer. Pădurea se îmbracă în culorile toamnei, dar frunzulița curioasă stă tristă pe crenguță. A rămas singură și nu reușește să se desprindă.

Bufnița cea înțeleaptă îi face o vizită:

– Frunzulițo, de ce ești așa de tristă?

– Pentru că eu nu pot zbura! Toate frunzulițele și-au găsit povestea, însă eu sunt tot aici, singură.

– Frunzulițo, toți avem povestea noastră! A ta sigur va fi cea mai interesantă aventură de povestit la primăvară. Trebuie doar să crezi și să ai răbdare.

– Sunteți sigură, doamnă Bufniță?

– Promit, frunzulițo!

Bufnița își luă zborul, iar frunzulița aștepta acum și mai nerăbdătoare. Privea șoriceii și veverițele cum adună frunze pentru a-și face căsuțele mai pufoase și mai călduroase și se gândea oare unde va ajunge ea. Când nici nu se aștepta, un vânt puternic o desprinse din copac. Începu să se învârtă în cercuri și să se ridice spre cer, apoi în jos și tot așa.

Frunzulița zâmbea fericită, zbura! Fu purtată departe, departe până în primul orășel. În zborul său se prinse de o fereastră, unde observă un băiețel plângând și îl întrebă:

– De ce plângi?

– Cine vorbește? întrebă băiatul.

– Aici, aici la fereastră!

Băiețelul o vede și o privește uimit:

– Frunzuliță, vorbești!

– Da, și încă mult!

– Frunzuliță, eu plângeam pentru că nu am găsit nicăieri frunza perfectă pentru tabloul meu. Singura frunză care lipsea. Dar se pare că m-a găsit ea pe mine. Acum sunt fericit! Mulțumesc, frunzuliță, că ai  venit!

Frunzulița este foarte fericită că poate fi de ajutor băiatului. Acesta o lipește alături de celelalte și, iată, tabloul e perfect! Expuse în galeria școlii și admirate, frunzulițele adorm fericite. Vor avea ce povesti la primăvară!

Aceasta a fost povestea frunzuliței curioase. În fiecare an va trăi alta și alta, dar va păstra mereu amintirea băiețelului și a primului tablou de toamnă.

Shares 9

Adaugă comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

„Unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care l-au primit fetele de la Iepuras, este o carte frumos ilustrata si colorata, realizata in intregime de romani, in Romania.”

Citește întregul testimonial pe www.meseriadeparinte.ro

Ana Maria Mitruș

„Recomand cu încredere și căldură această carte destinată îmbunătățirii și consolidării relației părinte-copil. Exercițiile propuse stimulează apropierea autentică și elaborarea unei baze de siguranță, repere fundamentale în creșterea și educarea unor copii sănătoși emoțional și conectați cu ei înșiși și cu ceilalți. „

„Am citit povestea „Misterul din podul casei”, este o cartea tare bună! Mi-au plăcut ilustrațiile, calitatea foii folosite, coperta, iar povestea în sine m-a facut să merg să imi cumpăr dulciuri! Aventurile sunt pur și simplu dulci! Cuvântul dexteritate trebuie înclocuit cumva întrucât este destul de greu pentru cei mici. Povestea este superbă și vă sfătuiesc să vindeți cartea împreună cu niște dulciuri că sigur cititorul sau ascultătorul va avea nevoie de ele.”