fbpx

Emilia cea curioasă

Emilia cea curioasă

de Georgiana Ștefan, cu ilustrații de Ioana Panait

Ţâr! Ţâr! Ţârrr! se aude vesel clopoţelul de ieşire. Emilia se ridică încet din bancă şi, cu ochii mari de încântare, se îndreaptă spre pupitrul doamnei învăţătoare.

‒ Precum spuneam la începutul orei, Emilia, astăzi este rândul tău să iei acasă globul pământesc. Nu uita că eşti responsabilă să îl îngrijeşti! Să îl transporţi cu grijă acasă, să îl ştergi de praf, să nu îl zgârii sau să-l loveşti şi, mai ales, să nu uiţi să îl aduci mâine înapoi la şcoală! Cam atât, încheie zâmbind doamna învăţătoare, oferindu-i Emiliei globul pământesc.

‒ Am înţeles, spuse Emilia, întinzând braţele cu emoţie şi cuprinzând globul care i se cuibărea acum la piept.

‒ Ai grijă! adăugă doamna, privind-o cu o atenţie pătrunzătoare. Întreaga lume este acum în mâinile tale!

Cu globul strâns cu atenţie în braţe, Emilia se îndreptă cu paşi nesiguri spre casă. Drumul cu care era atât de obişnuită părea acum altul, parcă plin de obstacole. Se speria până şi de adierea vântului sau de foşnetul frunzelor.

‒ Nu-ţi fie teamă, Pământul meu frumos! Nu te scap! şopti Emilia. Mă întreb, oare îmi poţi simţi bătăile inimii? spuse din nou, strângând globul şi mai tare la piept.

În noaptea aceea, întinsă în pat şi privind spre tavanul acoperit de stele fosforescente, Emilia începu să se gândească la globul ce-i fusese încredinţat. Aprinse veioza de pe noptieră, scoase din sertar micul ei jurnal, locul secret unde îşi destăinuia uneori gândurile, şi începu să scrie:

„Ce ciudat! Cum de încape lumea toată aici? E incredibil cum un rotund atât de mic ne poate păstra pe toţi! Hm… Şi nu stăm deloc înghesuiţi! E loc şi pentru mine, şi pentru mama, şi pentru tata, şi pentru casa noastră. Şi am auzit că până şi dinozaurii au încăput, dar demult de tot. Şi ei erau foooarte mari! Şi totuşi, ei nu mai trăiesc acum. Nu mai sunt de găsit pe nicăieri. A, ba da, i-am găsit odată într-o carte. Oare într-o zi o să dispar şi eu la fel ca ei şi o să mă găsească şi pe mine cineva într-o carte? Doar într-o carte? Mama spune că nu pot dispărea aşa, deodată. Mai întâi trebuie să arăt ca bunica. Adică, zice mama, să îmi trăiesc toată viaţa. Nu ştiu exact ce înseamnă asta. Cred că înseamnă să fac foarte multe lucruri. Dar cum o să ştiu că mi-am trăit TOATĂ viaţa? Dacă las un lucru neterminat şi nu o să mai pot să-l fac pentru că voi fi deja ca bunica? Bunica spune că nu mai poate alerga la fel ca mine; spune că e obosită şi fără putere. Eu trebuie să fac de toate până să rămân fără puteri. Dar cum? O să aflu eu mâine, trebuie s-o întreb pe mama. Trebuie neapărat să aflu!“

Încet, încet, somnul îi linişti mintea de exploratoare, iar gândurile despre misterele vieţii se risipiră. Însă întrebările apăsătoare îşi fac uneori loc, precum o magie, dincolo de realitate. Aşa se face că Emilia fu purtată într-un vis cu adevărat… cosmic! Globul pământesc se rostogoli de pe suportul lui şi deveni brusc atât de uşor, încât acum era un veritabil balon albastru cu aer cald. Emilia se trezi mică de tot, ghemuită în coşuleţul de la baza Pământului-balon, care era legat de acesta cu propriile ei elastice de păr!

Era fascinată de tot ceea ce vedea! Zbura! Era în spaţiu, precum rachetele! Era sus, sus de tot şi cuprindea cu privirea cerul nesfârşit. Putea contempla întregul cosmos, aşa cum şi-a dorit dintotdeauna!


‒ Uau! Uau! Uau!

‒ Mă bucur că îţi place!

Emilia se ţinu cu mâinile de elasticele-corzi, privi în sus şi văzu că vocea îi aparţinea chiar globului pământesc, care acum avea un chip prietenos, cu ochi blânzi care o priveau cu bucurie şi afecţiune.

‒ Pământul meu drag! Cât mi-am dorit să explorez Universul! Du-mă, du-mă peste tot şi povesteşte-mi tot!

‒ Ştiu, draga mea Emilia! Dar permite-mi întâi să mă prezint! Eu sunt Spiritul Pământului.    Ţi-am ascultat gândurile şi întrebările şi m-am gândit să te aduc aici să vorbim despre… tot, despre… viaţă!

‒ Spune-mi, Spirit, spune-mi, cum de… suntem? Cum de existăm? Şi cine suntem noi, cu toţii, de fapt? Şi cum de nu ne-am născut aici, sus, pe o stea?

‒ O, dar stelele nu pot găzdui oameni, ele au altă menire în Univers! La fel şi oamenii, fiecare are rostul lui. Tot ce ne înconjoară a apărut dintr-o mare explozie şi, după ce totul s-a liniştit, încetul cu încetul, din praf stelar, au apărut şi oamenii. Printr-o evoluţie firească, într-un timp foarte îndelungat. Universul nu-i deloc tânăr, de altfel nici eu.

‒ Aaa, sunteţi bătrâni, aşa, ca nişte bunici? Bunica mea e bătrână tare…

‒ O, suntem atât de bătrâni că nici nu îţi poţi imagina!

Spiritul Pământului o purta lin pe Emilia printre stele şi planete, într-o linişte totală, dar parcă plină de şoapte.

‒ Ştii, mi se întâmplă uneori la şcoală să nu am zile prea fericite, zise Emilia. Uneori visez     într-una, cu ochii deschişi. M-a surprins doamna odată suspinând lângă o floare uscată dintr-un ghivechi din clasă şi a zis că de ce mă uit aşa la ea, n-am mai văzut niciodată o floare moartă?    I-am zis că ba da, dar că mă gândesc totuşi dacă nu cumva floarea aceea s-a uscat de tristeţe că nu i-a zâmbit nimeni. Doamna m-a privit surprinsă. A zis că sigur mă fac filozoafă când mă fac mare. Aşa mă numeşte ea uneori. Dar pe cuvânt, poate că floarea chiar n-a avut destulă fericire şi d-aia s-a uscat! Că de udat, o udam cu toţii, pe rând, cam în fiecare zi.

‒ Crezi că fericirea e atât de importantă?

‒ Da, eu aşa cred! Mi-am dat eu seama că atunci când oamenii sunt fericiţi, sunt mai buni unii cu alţii. Când sunt supăraţi, în schimb, nu prea vorbesc frumos cu ceilalţi şi le place să stea mai mult singuri. Chiar cred că sensul fericirii este să-i apropie pe oameni. Eu n-am văzut până acum o grămadă de oameni să stea laolaltă şi să fie supăraţi. Noi când suntem toţi acasă, e veselie mare!

‒ Curios lucru, zâmbi ştrengăreşte Spiritul Pământului. Dar suferinţa are vreun rost, crezi?

‒ M-am gândit şi la asta… De multe ori. Şi cred că are legătură cu ce mi-a zis mie mama, că trebuie să-mi trăiesc TOATĂ viața până să ajung să fiu bătrână. Şi cred că TOT-ul ăsta înseamnă să le simt pe toate în inimă, şi când sunt bucuroasă, şi când sunt tristă. N-am aflat încă de ce unii oameni suferă uneori atât de mult încât îi doare… Cred că aceia sunt foooarte, foooarte puternici, au inimă de fier şi pot învinge tot ce-i supără. Aceia sunt ca super eroii din desene!

‒ E adevărat ce spui. Viaţa are de toate şi oamenii au parte de o grămadă de lucruri. Fiecare în felul lui.

‒ Dar de ce nu suntem toţi la fel? La chip, la suflet? De ce suntem diferiţi?

‒ Fiindcă aşa e lumea mai frumoasă. Ştii de ce? Gândeşte-te la o grădină plină doar cu trandafiri. Mulţi, mulţi trandafiri. Acum, imaginează-ţi o altă grădină, dar SURPRIZĂĂĂ! De data asta, pe lângă trandafiri, sunt şi crizanteme, lalele, ghiocei, mărgăritari, crini, panseluţe, orhidee, narcise şi câte şi mai câte! Te rog acum, Emilia, să închizi ochii şi să îţi imaginezi cât poţi tu de bine cele două grădini. Închide ochii! Hai, curaj, închide-i!

Hei, tu, care citeşti sau asculți acum povestea noastră! Închide şi tu ochii în acelaşi timp cu Emilia! Imaginează-ţi şi tu cele două grădini în timp ce numeri încet. Când ajungi la zece, poţi deschide ochii. Hai, apucă-te de numărat! Eşti gata? Start! Când termini, spune-mi ce grădină îţi place mai mult!

După zece secunde…

‒ Ei bine, care grădină ţi se pare mai frumoasă? întrebă curios Spiritul Pământului.

‒ Cea plină cu toate florile, şopti meditativ Emilia. E mai veselă, mai colorată, mai parfumată!

‒ Păi, vezi? Aşa-i şi cu oamenii! Lumea n-ar fi la fel de frumoasă dacă toţi oamenii ar fi exact la fel. Fiecare este deosebit, în felul lui. Unora le place muzica şi dansul, alţii sunt sportivi, unii sunt pictori iscusiţi sau poate constructori, în timp ce alţii sunt iubitori de călătorii pe munte. Iar alţii vor să pătrundă cu gândul tainele vieţii şi sunt mereu curioşi despre rostul lor în lume… aceia sunt aşa, ca tine, micuţa mea Emilia.

‒ Ca un filozof, cum a spus şi doamna învăţătoare?

‒ Exact aşa, spuse Spiritul. Să nu îţi pierzi niciodată acest dar! Niciodată!

‒ Care dar? întrebă Emilia uimită.

‒ Darul tău cel mai de preţ: darul întrebării. Căci numai el îţi va duce fericirea aceea despre care mi-ai vorbit…

Când se trezi din visul ei interplanetar, Emilia încă purta în gând ultimele cuvinte ale Spiritului Pământului. Dimineaţă, globul stătea cuminte pe noptieră, fără chip şi fără glas şi fără urme de aventură cosmică pe suprafaţa sa.

Cu visul încă proaspăt în minte, Emilia îşi scoase jurnalul şi notă la finalul rândurilor de aseară:

„Tu eşti tu şi eu sunt eu,

Diferiţi vom fi mereu.

Dar Pământul ne cuprinde

Şi pe tine, şi pe mine!“

Pentru varianta audio le mulțumim artiștilor de la Victoria Art (www.victoria-art.ro) și lui Romeo Dediu. 

Voci: Povestitor – Victoria Dicu (Victoria Art), Emilia – Maria Julieta Georoiu (Victoria Art), Spiritul pământului – Georgeta Marin Vîlcu (Victoria Art), Doamna învățătoare – Mirela Nicolau (Victoria Art).
Coloană sonoră: Romeo Dediu
Înregistrare și mixaj: Romeo Dediu

Shares 0

Adaugă comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

„Unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care l-au primit fetele de la Iepuras, este o carte frumos ilustrata si colorata, realizata in intregime de romani, in Romania.”

Citește întregul testimonial pe www.meseriadeparinte.ro

Ana Maria Mitruș

„Recomand cu încredere și căldură această carte destinată îmbunătățirii și consolidării relației părinte-copil. Exercițiile propuse stimulează apropierea autentică și elaborarea unei baze de siguranță, repere fundamentale în creșterea și educarea unor copii sănătoși emoțional și conectați cu ei înșiși și cu ceilalți. „

„Am citit povestea „Misterul din podul casei”, este o cartea tare bună! Mi-au plăcut ilustrațiile, calitatea foii folosite, coperta, iar povestea în sine m-a facut să merg să imi cumpăr dulciuri! Aventurile sunt pur și simplu dulci! Cuvântul dexteritate trebuie înclocuit cumva întrucât este destul de greu pentru cei mici. Povestea este superbă și vă sfătuiesc să vindeți cartea împreună cu niște dulciuri că sigur cititorul sau ascultătorul va avea nevoie de ele.”