Confuzie în mușuroi

Confuzie în mușuroi

de Diana-Mihaela Tenciu cu ilustrații de Bianca Anton

Obiective:

  • Gestionarea confuziei
  • Creșterea încrederii copiilor în adulți
  • Încurajarea solidarității, a întrajutorării

Foarte agitată, furnica Nini intră în muşuroi şi îşi anunţă toate vecinele:

– În timp ce lucram în grădină, un bondar a trecut pe deasupra mea, avertizând: “PERICOL! PERICOL!”.

– Ce pericol? o întrebară furnicile prezente, într-un glas.

– Unde sunt copiii?

– Să adunăm copiii! Pericol! Pericol! (se auziră mai multe voci).

Într-o clipă, toate furnicile-lucrătoare se răspândiră prin culoarele muşuroiului, în căutarea copiilor.

Între timp, apăru şi furnica-soldat Tit, care se grăbi să le spună:

– Am găsit cinci furnici din colonia noastră foarte bolnave. De abia le-am cărat cu ajutoarele mele, pe fire de iarbă, până la spitalul muşuroiului.

– Cum aşa? Toate suratele au plecat sănătoase dis-de-dimineaţă, la lucru!

– Exact! Ce se întâmplă?

– Nu ştiu, spuse Tit. Şi eu mă simt puţin ameţit.

– Noi încercăm să strângem copiii. Unii sunt cu doicile, în cămările muşuroiului, alţii, la joacă, pe afară.

– Repede, repede, grăbiţi-vă să ne adunăm cu toţii!

– Fără panică, interveni Regina lor. Ne adunăm de urgenţă, dar rămânem liniştite ca să putem analiza situaţia şi să găsim soluţii.

– Îmi este frică! se auzi o furnică. Dacă ne vom îmbolnăvi toate? Ce o să se întâmple cu noi? Dar cu copiii? Cu muşuroiul?

– Dragile mele, panica nu ne ajută deloc, le explică Regina. Şi mie îmi este puţin teamă, recunosc, doar sunt şi eu furnică! Totuşi, nu vreau să mă las cuprinsă de panică. Nu sunteţi singure. Eu sunt aici pentru voi. În plus, avem furnicile-soldaţi. Suntem sute de furnici adulte. Copiii sigur vor fi în siguranţă. Ne ajutăm unele pe celelalte şi vom depăşi această situaţie neplăcută. Furnicile-lucrătoare să rămână în muşuroi! Furnicile-soldaţi să caute copiii pe afară, iar cinci sute dintre ele să rămână să păzească intrările!

Nici Regina nu ştia clar ce trebuie să facă, dar era convinsă că va salva colonia.

Furnicile-soldaţi au transportat în muşuroi mulţi copii şi furnici-lucrătoare, care au fost întrerupte din munca lor şi duse alături de celelalte. Unele păreau într-adevăr, bolnăvioare – le dureau capul şi toracele, perişorii fini de pe picioare le căzuseră, iar antenele, la majoritatea, erau pleoştite. Unele furnici au refuzat să asculte şi, din păcate, nu s-au mai întors niciodată în muşuroi.

– Ce să fie oare? se întrebau. Situaţia lor era atât de neclară! Se simţeau foarte confuze…

Regina, pentru a ţine furnicile ocupate, le-a dat tot felul de treburi de făcut: să cureţe toate cămările, să verifice proviziile, să pregătească masa, să continue lecţiile cu furnicuţele-ucenici, să ajute furnicile bolnave, să păzească muşuroiul din toate direcţiile şi multe altele.

– Aşadar, s-au îmbolnăvit numai furnicile care au ieşit din muşuroi, zise ea către Tit, care era o furnică în care avea mare încredere.

– Da, Stăpână, mai ales cele care lucrau în solariile din apropiere.

– Întreabă-le pe toate cele bolnave dacă au fost acolo! Să aflăm care sunt locurile periculoase. Între timp, o să mă odihnesc puţin.

*

Tit reveni cu informaţia cerută de Regină: avusese dreptate – toate furnicile bolnave au muncit în solarii. Nu au simţit nimic suspect, cât au stat acolo, poate doar un miros diferit, foarte plăcut.

– Este clar, îţi mulţumesc, Tit. Vă ordon să nu mai ieşiţi deloc din muşuroi, până mă asigur că afară suntem în siguranţă. Avem un adăpost bun, iar proviziile ne ajung pentru câteva săptămâni. Poate plantele acelea ne fac rău. Sau poate oamenii care se ocupă de ele, le-or fi stropit cu ceva. Nu am de unde să ştiu… Dar vom face faţă situaţiei. Ne adaptăm. Rog furnicile-adulte să rămână liniştite, ca să poată îndeplini sarcinile pe care li le-am dat şi pentru a-i încuraja pe copii. Tot ce avem de făcut este să aşteptăm până nu mai simţim deloc acel miros. Atunci vom putea ieşi din nou la lucru. Ne bazăm pe antenele noastre. Şi, cel mai bine, vom căuta alte locuri de muncă, nu mai calcă nicio furnică în acele solarii!

*

În perioada care a urmat, furnicile s-au ajutat mult între ele. Toate suratele bolnave au fost tratate cu ceaiuri şi doctorii pentru furnici, numai de ele cunoscute şi, din fericire, s-au însănătoşit.

Furnicile-soldaţi au fost foarte atente la ce se întâmpla zi de zi. Când au considerat că pericolul a trecut şi că se poate ieşi din muşuroi, au transmis Reginei vestea cea bună. Aceasta a organizat o petrecere foarte mare, în aer liber, cu cântecele si dans. Toate furnicuţele-copii au fost lăudate pentru cuminţenia de care au dat dovadă şi au primit în dar multe seminţe şi fructe savuroase.

Dacă ți-a plăcut povestea, încearcă și alte povești psihoterapeutice scrise de Diana-Mihaela Tenciu: Punga cu jeleuri, BucurieDe ce nu sunt și eu ca ea?Cine câștigă face cinste! sau Cameleonul Mada se strâmbă la educatoare și la colegi. Diana a publicat la Editura Cutiuța cu povești și o serie de cărți și materiale psihoterapeutice intitulată Intră-n joc!.

Please follow and like us:

Adaugă comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

“Unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care l-au primit fetele de la Iepuras, este o carte frumos ilustrata si colorata, realizata in intregime de romani, in Romania.”

Citește întregul testimonial pe www.meseriadeparinte.ro

Please follow and like us:
Ana Maria Mitruș

“Recomand cu încredere și căldură această carte destinată îmbunătățirii și consolidării relației părinte-copil. Exercițiile propuse stimulează apropierea autentică și elaborarea unei baze de siguranță, repere fundamentale în creșterea și educarea unor copii sănătoși emoțional și conectați cu ei înșiși și cu ceilalți. “

Please follow and like us:

“Am citit povestea „Misterul din podul casei”, este o cartea tare bună! Mi-au plăcut ilustrațiile, calitatea foii folosite, coperta, iar povestea în sine m-a facut să merg să imi cumpăr dulciuri! Aventurile sunt pur și simplu dulci! Cuvântul dexteritate trebuie înclocuit cumva întrucât este destul de greu pentru cei mici. Povestea este superbă și vă sfătuiesc să vindeți cartea împreună cu niște dulciuri că sigur cititorul sau ascultătorul va avea nevoie de ele.”

Please follow and like us: