Bătrânii și leagănul

Bătrânii și leagănul

text de Adriana Zaharia cu ilustrații de Leonid Gamart

La marginea pădurii trăiau doi bătrâni, singuri singurei, care nu aveau copii și, deci, nici nepoți. Însă tare ar mai fi vrut ca în curtea lor mare și plină de flori să intre măcar un copil, unul singur. De aceea aveau în curte un leagăn. Unul mic, o scândură între două sfori, dar care tare trist părea, așa singur cum era.

Ștefi și Martinel au trecut și ei pe lângă căsuța celor doi bătrâni. Când a văzut leagănul, Ștefi a exclamat:

– Vaai, acasă mă dau pe liane, dar aici nu am găsit nici una. Însă lemnul acela de acolo așa seamănă cu două liane. Așa m-aș da un pic pe el.

– Acela este un leagăn. Dar nimeni nu intră la bătrâni în curte, să-l folosească.

– De ce? Nu ne lasă?

– Nu știu.

– Hai să aflăm. Heei. Heei. E cineva acasă? A început Ștefi să strige din poartă, dar nu foarte tare, ci atât cât să se audă, cu politețe în glas.

Imediat, cei doi bătrâni au ieșit din casă și au zâmbit când i-au văzut pe cei doi.

– Nu vă supărați, putem să ne dăm în leagăn? a întrebat Ștefi.

Bătrânii au dat din cap că da. De fericire că cineva le intră în curte, nici nu mai puteau vorbi. Și cât timp Ștefi și Martinel s-au dat în leagăn, ei au fugit în casă și au pregătit niște turte cu dulceață și sirop de soc.

În timpul acesta, pe lângă casa bătrânilor au trecut alți copii, care se uitau cu jind înăuntru. Ștefi i-a invitat și curând curtea s-a umplut de copii și părinți, copiii așteptând-și rândul la leagăn, iar părinții vorbind cu cei doi bătrâni. Ba chiar, unii părinți s-au oferit să-i ajute pe bătrâni la tăiatul lemnelor și căratul apei și ce mai aveau ei nevoie prin curte.

Fericirea li se vedea în ochi. Seara, când Ștefi și-a luat rămas bun de la ei, aceștia i-au mulțumit foarte mult. Nimeni nu intrase la ei până atunci, deși ei mai invitau oameni înăuntru. Dar toți păreau grăbiți. Și lor așa le plăceau copiii.

Ștefi a stat puțin pe gânduri, apoi a spus:

– Dați-mi vă rog o scândură și, dacă aveți, niște vopsea.

– Sigur că da!

Când bătrânii au adus cele cerute, Ștefi a scris pe scândură: Poftiți cu drag la Leagănul Veseliei. Martinel a bătut un par, apoi a pus semnul în fața porții. După aceea, s-au dus și ei fuga fuguța acasă, fiindcă era aproape întuneric.

Dacă v-a plăcut povestea, puteți afla mai multe despre ce scrie Adriana Zaharia pe pagina ei de Facebook „Povești la cerere”.

Please follow and like us:

Adaugă comentariu

Adresa ta de email nu va fi făcută publică. Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

“Unul dintre cele mai frumoase cadouri pe care l-au primit fetele de la Iepuras, este o carte frumos ilustrata si colorata, realizata in intregime de romani, in Romania.”

Citește întregul testimonial pe www.meseriadeparinte.ro

Please follow and like us:
Ana Maria Mitruș

“Recomand cu încredere și căldură această carte destinată îmbunătățirii și consolidării relației părinte-copil. Exercițiile propuse stimulează apropierea autentică și elaborarea unei baze de siguranță, repere fundamentale în creșterea și educarea unor copii sănătoși emoțional și conectați cu ei înșiși și cu ceilalți. “

Please follow and like us:

“Am citit povestea „Misterul din podul casei”, este o cartea tare bună! Mi-au plăcut ilustrațiile, calitatea foii folosite, coperta, iar povestea în sine m-a facut să merg să imi cumpăr dulciuri! Aventurile sunt pur și simplu dulci! Cuvântul dexteritate trebuie înclocuit cumva întrucât este destul de greu pentru cei mici. Povestea este superbă și vă sfătuiesc să vindeți cartea împreună cu niște dulciuri că sigur cititorul sau ascultătorul va avea nevoie de ele.”

Please follow and like us: