text de Adriana Zaharia cu ilustrații de Leonid Gamart
La marginea pădurii trăiau doi bătrâni, singuri singurei, care nu aveau copii și, deci, nici nepoți. Însă tare ar mai fi vrut ca în curtea lor mare și plină de flori să intre măcar un copil, unul singur. De aceea aveau în curte un leagăn. Unul mic, o scândură între două sfori, dar care tare trist părea, așa singur cum era.
Ștefi și Martinel au trecut și ei pe lângă căsuța celor doi bătrâni. Când a văzut leagănul, Ștefi a exclamat:
– Vaai, acasă mă dau pe liane, dar aici nu am găsit nici una. Însă lemnul acela de acolo așa seamănă cu două liane. Așa m-aș da un pic pe el.
– Acela este un leagăn. Dar nimeni nu intră la bătrâni în curte, să-l folosească.
– De ce? Nu ne lasă?
– Nu știu.
– Hai să aflăm. Heei. Heei. E cineva acasă? A început Ștefi să strige din poartă, dar nu foarte tare, ci atât cât să se audă, cu politețe în glas.
Imediat, cei doi bătrâni au ieșit din casă și au zâmbit când i-au văzut pe cei doi.
– Nu vă supărați, putem să ne dăm în leagăn? a întrebat Ștefi.
Bătrânii au dat din cap că da. De fericire că cineva le intră în curte, nici nu mai puteau vorbi. Și cât timp Ștefi și Martinel s-au dat în leagăn, ei au fugit în casă și au pregătit niște turte cu dulceață și sirop de soc.
În timpul acesta, pe lângă casa bătrânilor au trecut alți copii, care se uitau cu jind înăuntru. Ștefi i-a invitat și curând curtea s-a umplut de copii și părinți, copiii așteptând-și rândul la leagăn, iar părinții vorbind cu cei doi bătrâni. Ba chiar, unii părinți s-au oferit să-i ajute pe bătrâni la tăiatul lemnelor și căratul apei și ce mai aveau ei nevoie prin curte.
Fericirea li se vedea în ochi. Seara, când Ștefi și-a luat rămas bun de la ei, aceștia i-au mulțumit foarte mult. Nimeni nu intrase la ei până atunci, deși ei mai invitau oameni înăuntru. Dar toți păreau grăbiți. Și lor așa le plăceau copiii.
Ștefi a stat puțin pe gânduri, apoi a spus:
– Dați-mi vă rog o scândură și, dacă aveți, niște vopsea.
– Sigur că da!
Când bătrânii au adus cele cerute, Ștefi a scris pe scândură: Poftiți cu drag la Leagănul Veseliei. Martinel a bătut un par, apoi a pus semnul în fața porții. După aceea, s-au dus și ei fuga fuguța acasă, fiindcă era aproape întuneric.
Dacă v-a plăcut povestea, puteți afla mai multe despre ce scrie Adriana Zaharia pe pagina ei de Facebook „Povești la cerere”.
Adaugă comentariu